Ministrul ungar al Economiei, Koka Janos, a declarat vineri, la Cluj, că susţine în continuare ideea înfiinţării unui fond comun de capital româno-ungar, afirmând că a discutat despre acest lucru cu fostul ministru Codruţ Şereş şi doreşte continuarea discuţiilor şi cu actualul ministru.

“Am făcut această propunere fostului meu omolog, domnul ministru Codruţ Şereş. Era vorba atunci de o participaţie de 10 miliarde de forinţi, adica circa 40 de milioane de euro, din partea Ungariei pentru înfiinţarea unui fond comun de investiţii. Intenţia Ungariei este actuală şi sper să mă întâlnesc în curând cu noul ministru pentru a concretiza această înţelegere”, a precizat ministrul ungar, informează corespondentul NewsIn.

Koka Janos a participat la Cluj la o întâlnire cu  preşedintele UDMR Marko Bela şi cu ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Nagy Zsolt. Printre temele abordate s-a numărat şi nevoia unei infrastructuri care să lege cele două ţări în vederea dezvoltării relaţiilor bilaterale în domeniul economic.

În acest sens, ministrul ungar a subliniat necesitatea construirii unor autostrăzi care să lege oraşe importante din România, precum, Arad sau Baia Mare de regiuni din Ungaria. Koka Janos a precizat că viitoarele autostrăzi vor constitui un important liant între Europa de Est şi cea de Vest, de care depinde şi capacitatea logistică a Ungariei şi României.

Ministrul ungar al Economiei a mai vorbit de importantele fondurile pentru infrastructură care vor reveni celor două ţări în următorii două ani şi a dat asigurări că ţara vecină va fi deschisă în a împărtăşi din experienţa absorbţiei de fonduri europene, în contextul în care, în ultimii patru ani, Ungaria şi-a dublat lungimea autostrăzilor.