Una dintre preconditiile necesare obtinerii acestor rezultate este angajamentul ferm al politicii fiscale, in urmarea strategiei (predefinite) pe o perioada de timp indelungata. In practica insa, guvernele sunt, in general, reticente in a aplica asemenea masuri liberale, datorita perceptiei ca ar fi private de o sursa de venituri la buget. Principiul de baza este predictibilitatea politicii fiscale. Programele de investitii ale agentilor economici au un orizont de timp mare si sunt puternic afectate de cadrul legislativ fiscal, in particular, valoarea impozitului pe capital. Neimpozitarea profitului reinvestit - masura promisa inaintea alegerilor din noiembrie anul trecut - ar fi fost una dintre putinele masuri oportune si benefice in contextul actual, cand stimularea investitiilor ar putea fi un motor important al cresterii economice.
In contrast, Guvernul a adoptat introducerea impozitului forfetar care, practic, taxeaza capitalul pentru o mare parte dintre agentii economici. Masura este contraproductiva din cel putin trei motive. In primul rand, efectul net al acestei masuri asupra veniturilor bugetare are mari sanse sa fie unul negativ. Consumul este de asteptat sa scada si, odata cu el, incasarile din TVA.
Disponibilizarile rezultate in urma incetarii activitatii unor companii vor reduce si ele incasarile la buget pentru contributiile de asigurari sociale si impozitul pe venit. In al doilea rand, optica potrivit careia o companie nu merita sa supravietuiasca daca nu poate plati impozitul forfetar minim de 500 de euro la stat este total deficitara din punct de vedere economic. Pe langa faptul ca aceasta limita impune o bariera de intrare pe piata a firmelor mici, intr-un moment in care accesul la capital este oricum restrans, se ignora valoarea marginala pe care o astfel de companie o aduce economiei, atat in prezent, cat si in viitor. In al treilea rand, daca ipoteza care sta la baza acestei masuri este evaziunea fiscala, atunci mijloacele de adresare ale ei sunt nepotrivite, pentru ca ele nu tintesc strict aceasta problema, penalizand companiile nediscretionar. Problema cronica a politicii fiscale in Romania este data de miopia deciziilor. Masurile se iau mecanic, reactiv, in vederea obtinerii unor rezultate pe termen foarte scurt, fara evaluarea efectelor indirecte ale acestora.
Modul de abordare a politicii fiscale in Romania trebuie schimbat. Este necesar ca aceasta sa se faca in mod profesionist, pe baza unor analize economice detaliate, care sa cuprinda un orizont de timp de doi-trei ani. Este foarte important ca masurile sa urmareasca preceptele teoriei economice. Anul trecut, impozitul pe profit colectat la buget a fost de 2,5% din PIB. Scaderea nivelului impozitului pe profit ar constitui un semnal pozitiv, iar Guvernul ar putea constata ca efectul unei reduceri de taxe ar creste, in fapt, veniturile totale la buget.
