”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (), va acorda în acest an şcolar ajutoare pentru rechizite şi îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei preşcolarilor şi elevilor din familiile defavorizate. Numărul de beneficiari va fi de aproximativ 300.000 de copii din toate judeţele ţării, iar ajutorul de 500 de lei va fi virat pe cardurile pentru sprijin educaţional, conform prevederilor OUG nr. 133/2020”, a transmis, luni seară, MIPE, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, beneficiarilor eligibili care sunt deja în posesia cardurilor din anul şcolar anterior li se vor vira ajutorul pentru haine şi rechizite în cursul acestei luni, urmând ca, în cursul lunii octombrie, să fie distribuite şi încărcate cardurile pentru noii beneficiari.
Până în acest moment, au fost identificaţi elevi eligibili în 10.115 unităţi de învăţământ din ţară.
”Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului şcolar un ajutor de 500 de lei pentru achiziţionare de rechizite şi haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creştere. După cum ştim, în România rata abandonului şcolar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susţine programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate. Împreună cu Ministerul Educaţiei, facem toate eforturile ca elevii incluşi în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de şcoală”, a precizat ministrul Marcel Boloş.

