Privilegiul de a participa şi de această dată mi-a dat posibilitatea urmăririi modului în care ampla şi complicata problemă a siguranţei energetice europene a evoluat pe parcursul ultimului an, şi nu al unui an obişnuit, ci al unui an de criză.

Concluzia la care am ajuns este descurajantă: problemele Europei au rămas aceleaşi, nu s-a avansat deloc spre găsirea unor soluţii, România a rămas în aceeaşi arie de izolare şi dezinteres.

Una dintre principalele probleme (discutată şi anul trecut) a fost cea a incapacităţii Uniunii Europene de a concepe şi implementa o politică energetică unică, acceptată şi urmată de toate ţările membre. În pofida eforturilor - unanim recunoscute - depuse pe timpul preşedinţiei germane de a realiza o astfel de politică, în principal printr-un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă, în practică se observă manifestarea unor “iniţiative naţionale” menite să aducă unor ţări poziţii privilegiate în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaz din Rusia. S-a subliniat faptul că, paradoxal, chiar Germania este ţara care a deviat de la propriile sale concepte de politică europeană comună, fiind, evident, mai mult interesată de o legătură bilaterală directă cu Gazprom şi cu alte firme sau instituţii ruse din domeniul energetic. Iniţiative asemănătoare au şi alte ţări, cum ar fi Italia, Austria, Finlanda, Ungaria, Bulgaria, Slovacia şi Republica Cehă. Interesant este faptul că, deşi această problemă a Uniunii Europene a fost prezentată ca un pericol pentru siguranţa energetică europeană, discuţiile s-au mulţumit doar să o semnaleze, fără a încerca să găsescă măcar soluţii la nivel principial, accentul fiind pus, prin studii de caz, pe soluţiile naţionale promovate de unele ţări. Astfel, Forumul a dezbătut pe larg politica energetică a Slovaciei, căreia i s-a organizat chiar un atelier special de prezentare şi discuţii.

Pare evident că tendinţa generală este aceea a politicilor naţionale, subliniindu-se importanţa actuală a acestora în contextul dificultăţilor bugetare pe care UE le are şi le va avea în viitorii ani pentru finanţarea unor proiecte europene de anvergură. Se apreciază că astfel de proiecte nu vor putea fi finanţate mai devreme de cinci până la zece ani.

Un alt subiect amplu dezbătut a fost cel al raportului dintre cererea europeană tot mai mare, pe termen lung, de gaz rusesc şi oferta insuficientă de investiţii europene în Rusia, pentru dezvoltarea capacităţii de extragere şi transport. Reprezentanţii Federaţiei Ruse au subliniat că, fără investiţii de aproximativ 25-30 miliarde de euro până în anul 2015, cererea europeană nu va putea fi satisfăcută, ajungându-se chiar la “o criză severă” în satisfacerea consumului european de gaz, spre anul 2025-2030. Discuţiile au evidenţiat şi menţinerea tendinţei, manifestată încă de la Forumul din 2008, de pierdere a entuziasmului faţă de aşa-numitele surse alternative curate (biodiesel, biomasă, energie eoliană), concomitent cu creşterea interesului pentru energia nucleară, cu sublinierea faptului că actualele progrese tehnologice garantează o mai mare siguranţă de utilizare.

România nu a fost reprezentată oficial la acest Forum, deşi organizatorii au trimis încă din luna septembrie invitaţii Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Economiei. Participarea mea a fost urmare a unei invitaţii personale şi nu am putut avea un punct de vedere bazat pe mandat oficial. În intervenţiile pe care le-am avut, am prezentat situaţia energetică a României şi am informat asupra eforturilor pe linia Nabucco. Am fost ascultat cu interes, dar fără implicare din partea participanţilor. Mi s-a spus că informaţiile, la nivelul Comisiei Europene, privind o strategie sau o politică naţională energetică sunt insuficiente şi învechite, iar în ultimele şase luni nu a existat nicio informare din partea Guvernului României privind existenţa unui eventual program special energetic în condiţii de criză, aşa cum au procedat alte guverne ale ţărilor membre.

Chiar dacă Guvernul României ar fi ghicit că Forumul din 2009 nu ar aduce noutăţi pe frontul energetic, tot ar fi trebuit să fie reprezentat. Suntem prea puţin vizibili în context european pentru a ne permite absenţe care nu sunt motivate nici măcar de importanţa unor alegeri prezidenţiale.

> Mircea Coşea este profesor universitar şi are un doctorat în ştiinţe economice. A fost deputat în Parlamentul României şi membru al Parlamentului European