Este o temă interesantă şi importantă, pentru că se vorbeşte despre o reformă cu efecte directe asupra cetăţeanului şi care, din lipsă de voinţă politică sau din raţionamente electorale, a fost mult întârziată. Nu este însă o problemă specifică României. În majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene, reformarea statului este un punct central pe agenda guvernamentală încă din perioada anilor 2000. Dezbateri de amploare pe această temă, la nivel guvernamental, politic, academic şi al societăţii civile, au furnizat literaturii de specialitate mii de pagini de opinii şi contraopinii. Încă se mai discută şi nu se poate afirma că s-a conturat o teorie bine fundamentată şi, măcar parţial, acceptată a ceea ce ar trebui să fie o strategie a schimbării şi modernizării statului în condiţiile procesului de globalizare şi ale unor crize de amploarea celei pe care o parcurgem.
Există totuşi un consens asupra pachetului problematic pe care ar trebui să-l abordeze reforma. El cuprinde următoarele elemente: reformarea administrativă şi instituţională; reevaluarea rolului statului în economie şi în gestionarea raporturilor de interdependenţă statală în condiţiile globalizării; echilibrarea raporturilor dintre stat şi cetăţean; determinarea modului de interacţiune dintre statul naţional şi instituţiile/politicile comunitare. Este unanim acceptată şi ideea conform căreia aceste elemente trebuie privite global şi abordate concomitent.
Ţări ca Franţa, Finlanda, Austria şi Polonia sunt poate cele mai avansate pe acest drum al reformării statului şi s-ar putea spune că acest avans a constituit un atu splimentar al acestora în efortul de a ieşi din actuala criză.
Din ceea ce s-a văzut până în prezent la noi şi din ceea ce se prezintă pe parcursul acestei campanii reiese că suntem în consens cu ideile europene numai în privinţa unui singur aspect al reformei, acela al sistemului administrativ şi instituţional. Fac referire la legea reorganizării agenţiilor guvernamentale şi la referendumul pentru parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.
Este de la sine înţeles că, în pofida greşelilor şi omisiunilor, măsurile mai sus citate nu pot fi blamate şi nici minimalizate, mai ales în ceea ce priveşte intenţia de a începe un proces mult întârziat, dar modul pompieristic şi conjunctural (vezi acordul de împrumut cu FMI) în care au fost concepute ridică mari semne de întrebare asupra finalităţii şi eficienţei lor. Chiar dacă se va reuşi o reducere a numărului agenţiilor guvernamentale şi, corespunzător, a funcţionarilor publici şi chiar dacă vom avea un parlament unicameral, statul nu va fi reformat decât din punct de vedere bugetar, prin obţinerea unei reduceri a cheltuielilor publice, dar adevăratele probleme de ineficacitate şi lipsă de compatibilitate ale statului român cu instituţiile europene vor rămâne, chiar cu riscul de a se agrava.
Şi de această dată, prin intermediul actualei campanii electorale, se demonstrează tendinţa de aproape douăzeci de ani a procesului decident românesc de a pune mai mult accent pe formă decât pe conţinut, de abordare facilă a aspectelor cu vocaţie populistă în detrimentul unor măsuri de fond bazate pe analize detaliate, protejate de efectele nocive ale politicianismului.
Era de aşteptat ca reluarea temei reformei statului la un nivel atât de înalt, ca acela al unei campanii prezidenţiale, să puncteze intenţiile viitorilor decidenţi măcar asupra problemei raportului statului român cu cetăţeanul şi cu instituţiile europene, dat fiind marile deficienţe pe care le avem din aceste puncte de vedere. Aşteptam să ni se spună cum va fi posibil ca statul român să înţeleagă că noi, alegătorii, nu suntem numai contribuabili, ci, în primul rând, cetăţeni, în sensul cel mai democratic al termenului, şi că nu suntem numai contributori la bugetul european, ci şi cetăţeni europeni, în sensul cel mai responsabil al termenului.
> Mircea Coşea este profesor universitar şi are un doctorat în ştiinţe economice. A fost deputat în Parlamentul României şi membru al Parlamentului European
