Ei se numesc Vântu, Patriciu, Voiculescu şi, mai nou, Sasu, dar lista poate fi mai mare. Îi cunosc pe aproape toţi şi, aşa cum am mai spus-o în mod public, îi apreciez pentru calităţile lor intelectuale şi manageriale deosebite. Nu fac parte din cercul lor de apropiaţi şi nici nu am măcar un cât de mic avantaj material de la ei, dar nu pot să nu le acord cea mai mare atenţie şi să nu le urmăresc evoluţiile, dat fiind rolul şi importanţa deosebită pe care au avut-o şi încă o mai au în România de după 1990.
Ca orice persoane publice şi importante, mogulii sunt în gura tuturor, sunt contestaţi sau admiraţi, invidiaţi sau detestaţi. Nici nu poate fi altfel. Trecutul lor comunist sau maniera nu întotdeauna ortodoxă în care concep businessul i-au pus în lumina nefavorabilă a unor cercetări penale sau ale diverselor consilii sau institute plătite de la buget ca să condamne istoria. De altfel, nu se deosebesc de marea majoritate a ceea ce numim mediu politic şi economic postrevoluţionar. Mai mult de jumătate din oamenii de afaceri din Top 300 îşi au originile în comunism, iar peste trei sferturi din actuala clasă politică au fost membri ai partidului sau tineretului comunist. Asta este istoria noastră şi nu avem cum şi nici nu trebuie să o negăm. Asta avem şi cu asta defilăm, cel puţin până când se vor afirma noile generaţii de politicieni şi oameni de afaceri.
Cine sunt, de fapt, aceşti moguli şi ce reprezintă ei în România anului 2009? Trăind într-o economie de piaţă funcţională în graniţele Uniunii Europene, nu putem încadra mogulii decât în categoria capitaliştilor. Într-adevăr, mogulii nu sunt altceva decât capitalişti, iar dacă ne referim strict la cei mai sus citaţi, atunci putem spune că sunt capitalişti români.
Plecând de la această evidenţă, am rămas nedumerit când unul dintre candidaţi a afirmat că mogulii sunt duşmanii românilor, că ei au o activitate atât de antinaţională, încât nici nu mai ajung banii pentru pensii. Am rămas nedumerit, pentru că nu înţeleg cum, după aproape douăzeci de ani de chin şi efort pentru a înlocui socialismul cu capitalismul, se spune că duşmanii poporului sunt capitaliştii. Pot să înţeleg că aceşti capitalişti ar fi duşmanii personali ai candidatului în cauză, dar ai poporului mi se pare absurd.
Mi se pare absurd, nu pentru că nu ar exista nemulţumiri şi deziluzii faţă de capitalismul nostru şi nici pentru că nu aş înţelege patetismul şi populismul campaniilor electorale, ci pentru că se face o greşeală enormă cu efecte distrugătoare pe termen lung asupra societăţii şi economiei româneşti. Se reia, într-o manieră cosmetizată, una dintre cele mai hidoase teorii ale comunismului, propovăduită de Marx şi Engels, aceea a luptei de clasă, a antagonismului ireconciliabil între proletariat şi burghezie, a necesităţii eliminării fizice a celei din urmă. Este teoria care a creat Gulagul sovietic şi Canalul românesc.
Greşeala mi se pare cu atât mai mare cu cât este o atitudine în contrasens cu principiile şi valorile europene care dezvoltă politicile de solidaritate şi coeziunea socială. Societăţile moderne au demonstrat că antagonizarea categoriilor sociale, crearea unui climat contradicţional între partenerii sociali, culpabilizarea unora dintre ei în scopul acoperirii greşelilor sau incompetenţei guvernamentale nu pot soluţiona problemele create de efectele globalizării şi mai ales ale actualei crize financiare şi economice internaţionale.
România anului 2009 nu este un rai economic şi nici politic, multe sunt nemulţumirile, deziluziile şi frustrările, dar nimic nu poate justifica politica de explicare a acestei situaţii prin incitarea la ură şi la dezbinare.
Azi sunt arătaţi cu degetul mogulii, mâine poate fi oricine, dacă s-a creat un precedent. Îmi este tare teamă de precedente. Istoria violenţelor în România este şi o istorie a precedentului creat mai mult sau mai puţin conştient sau, cum ne caracteriza Georges Clemenceau, “la Roumanie est le pays du fait accompli”. Ar fi o catastrofă ca această campanie electorală să devină un precedent pentru o posibilă dezbinare naţională.
> Mircea Coşea este profesor universitar şi are un doctorat în ştiinţe economice. A fost deputat în Parlamentul României şi membru al Parlamentului European
