"Sper din suflet ca seara să ne găsească în multe comunităţi din ţară cu fericire şi cu veşti bune. Dar ştim bine că bucuria celor care câştigă şi amărăciunea celor care pierd se estompează şi după aia rămân faptele. De mâine este adevăratul test, în seara asta unii se vor bucura, vor deschide poate o sticlă de bere, poate, şi fără îndoială se vor bucura alături de prieteni şi colegi şi de cei care i-au susţinut, dar lucrurile sunt foarte complicate. Avem nevoie de o administraţie locală şi centrală mai bună ca să putem depăşi aceste vremuri. Este foarte important ca lumea să vină la vot şi mă refer în special la tineri, să nu abandoneze speranţa că România poate deveni o democraţie de tip occidental, de pe margine nu putem face ceva bun pentru ţară", a subliniat Geoană.
Mircea Geoană speră ca viitoarea administraţie să facă mai puţină politică, dar cât mai multă politică publică şi să fie mai puţin dependentă de interesele de partid în favoarea intereselor cetăţenilor.


