Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, a fost ales luni în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea, cu unanimitate de voturi.

Noii membri ai Consiliului de Supraveghere al FP, aleşi luni, 27 aprilie 2009, sunt avocatul Corin Trandafir (care reprezintă unii acţionari privaţi), Mircea Ursache, Graţiela Iordache (secretar de stat în Ministerul Finanţelor), Anca Opre, Ioan Adam, Eduard Goean şi Ene Dinga.

"În cadrul întâlnirii de astăzi (luni, n.r.), decizia a fost luată cu unanimitate de voturi", a declarat Mircea Ursache, pentru NewsIn.

La prima şedinţă a noului consiliu al FP de luni, 4 mai, a lipsit Corin Trandafir, reprezentatul acţionarilor privaţi.

Din vechea componenţă a consiliului, Ursache a fost singurul reales săptămâna trecută.

Vechii membri ai boardului Fondului Proprietatea erau Giovanni Ravasio (preşedinte), John N. Chrissoveloni, Mircea Ursache, Radu Francis Florescu, Ingrid Zaarour, Jozsef Birtalan şi Flavia Teodosiu.

Sursa: NewsIn