Vântul puternic a amânat demonstraţiile de zbor cu aparate ultrauşoare şi salturile cu paraşuta programate sâmbătă, în judeţul Brăila, de AERIAL Club, care intenţiona să stabilească un record mondial, transmite corespondentul NewsIn.
"Vântul este foarte puternic şi face extrem de riscante atât zborul cu aparate ultrauşoare, cât şi saltul cu paraşuta. În jurul orei 13.00, a fost efectuat un salt de probă, după care s-a hotărât amânarea demonstaţiei de astăzi", a declarat, sâmbătă, promotorul mitingului aviatic de la Vădeni, Cristian Deceanu.
Peste o sută de piloţi şi 40 de aparate de zbor uşoare urmau să fie prezente la manifestaţia aviatică organizată de AERIAL Club din Galaţi, singura asociaţie de profil din zonă care promovează zborul cu aparate uşoare, motorizate şi nemotorizate.
În cadrul mitingului aviatic de sâmbătă urma să se stabileasca un nou record Guiness Book: cel mai mare număr de paraşutişti care sar simultan din aparate de zbor ultrauşoare.





