money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Sfârşitul filmului

Publicat la 29.01.2011, 22:17:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sfârşitul filmului

Nimeni n‑a fost mai fericit decât mine atunci când au apărut camerele digitale. Şi nu pentru că aş fi un mare fan al rezultatului obţinut cu ele. Doar că îmi place ecranul din spatele aparatului, care îţi arată imediat ce ai fotografiat. Mă farmecă şansa de a reface instantaneu o fotografie.

ULTIMA DE PE PLANETĂ. Ca să mă exprim elegant, când vine vorba de aparate de fotografiat cu film, sunt un idiot. Pot să pun o rolă în aparat, dar, după acest gest, tot ce urmează este la voia întâmplării. Cei de la magazinul unde lăsam filmele la developat obişnuiau să marcheze fotografiile neclare, supra sau subexpuse. Mesajul acelor marcaje spunea cam aşa ceva: „Am încercat, dar la poza asta chiar nu am avut ce face“. Am avut odată un set de fotografii în care aproape fiecare cadru era marcat. Cred că se gândeau că au de‑a face cu un orb.

Acestea fiind spuse, iubesc filmul Kodachrome şi‑i deplâng moartea, chiar dacă admit că de vină sunt nepricepuţii ca mine. Dependenţi de comoditate, am sărit din barcă imediat ce au apărut mijloace mai simple şi mai ieftine de a face fotografii. Aşa că, în ultimele două decenii, piaţa a secat definitiv.

Cum nu mai avea aproape pe nimeni cui să vândă, Kodak a oprit fabricarea filmului acum un an. Luna trecută, Dwayne’s Photo din Parsons, Kansas, ultima companie de pe planetă care mai procesa Kodachrome, a developat ultima rolă de film. Asta nu o să schimbe felul în care fac eu poze, dar va afecta cu siguranţă felul în care mă bucuram de ele – cel puţin de cele realizate de oameni care ştiu ce fac.

ARHIVA LUMII.
Nu trebuie să fii un bun fotograf ca să apreciezi Kodachrome. Ai nevoie doar de doi ochi buni. Este tentant să alunecăm în romantism şi să spunem că acest film special făcea viaţa să arate mai bine decât în realitate (să păstrăm această frază pentru Technicolor, un proces care chiar a făcut ca totul să arate ca în Ţara lui Oz). Ce putem spune fără să devenim deloc sentimentali este că imaginile Kodachrome păreau vii.

Aveau o adâncime şi o bogăţie pe care imaginile digitale – şi aproape oricare alt film – le pot doar aproxima, dar egala, niciodată. Lucru ce pare adevărat pentru orice lucru digital. Ştiu că se presupune că tot ce contează este câtă informaţie poate încăpea într‑un dispozitiv digital, dar nu puteţi să‑mi spuneţi că un CD, pus în orice sistem vreţi, sună mai bine decât un disc de vinil ascultat la un amplificator cu lămpi. Urechile mele spun nu de fiecare dată.

Kodachrome are, de asemenea, o valoare arhivistică extraordinară. Oricine a luat la răsfoit un album de familie şi a bocit în faţa imaginilor şterse ale Crăciunurilor de demult ar trebui să aprecieze stabilitatea de neclintit a unui Kodachrome, atunci când este păstrat cum trebuie. Nimic nu o egalează.

Citește mai departe articolul lui Malcolm Jones în ediția de luna aceasta a MONEY EXPRESS

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite