Mobilizare pe Facebook pentru proteste împotriva modificării legislaţiei penale
Publicat la 18.01.2017, 12:50:33
Acesta ar urma să aibă loc la ora 18.00 în Piața Universității și, potrivit organizatorilor, dacă vor fi numeroși participanți, aceștia vor merge într-un marș spre Guvern.
”Acesta este un eveniment făcut în urma declaraţiilor repetate şi semnalelor privind posibila graţiere a unor fapte grave de corupţie. Va fi anulat dacă Guvernul respectă principiile şi valorile democraţiei. Dată este relativă şi va fi schimbată pentru prima zi în care Guvernul ar pune în aplicare intenţiile respective”, spun organizatorii pe pagina de Facebook ”Corupția ucide”.
Protestul ar urma să aibă loc după ce Guvernul și-a anunțat intenția de a aduce modificări esențiale legislației penale prin ordonanță de urgență.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
