"Prin introducerea impozitului forfetar şi din alte măsuri privind deductibilitatea TVA-ului la maşinile de transport şi amortizarea la calculul impozitului pe profit, estimăm că vom colecta în acest an 315 milioane de euro, din care circa 350 milioane lei reprezintă veniturile încasate din impozitul forfetar", au spus reprezentanţii executivului, precizând că este vorba de creşterea veniturilor cu 0,25% din PIB, măsură convenită cu FMI.
Fără aceste resurse suplimentare, veniturile bugetare din acest an ar fi fost revizuite în scădere cu peste 20 miliarde lei, însă măsurile introduse sâmbătă permit programarea unor venituri mai mici cu doar 18,8 miliarde lei faţă de bugetul iniţial.
Ministrul finanţelor preciza, de altfel, că rectificarea trebuie să ajusteze bugetul cu circa 1,1% din PIB, ce va presupune scăderea cheltuielilor cu 0,85% din PIB şi majorarea veniturilor cu 0,25% din PIB. Proiecţia bugetară indica, fără această ajustare, o adâncire a derficitului public până la 5,7% din PIB în acest an.
Guvernul a aprobat sâmbătă ordonanţa de urgenţă Ordonanţă de Urgenţă cu privire la rectificare bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, una dintre principalele măsuri fiind introducerea unui impozit forfetar începând cu 1 mai, ce prevede cote minime în funcţie de nivelul veniturilor. Astfel, indiferent dacă fac sau nu profit, firmele trebuie să plătească statului cel puţin 2.200 lei pe an.
La finalul şedinţei de guvern, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a precizat că introducerea impozitului forfetar va aduce venituri suplimentare la bugetul de stat de circa 350 milioane lei în acest an.
Astfel, potrivit actului normativ, firmele care au o cifră de afaceri cuprinsă între 0 şi 52.000 lei (circa 12.000 euro) vor plăti un impozit minim în acest an 1.467 lei (341 euro), sau 183,3 lei lunar, începând cu 1 mai, urmând ca în 2010 impozitul minim datorat statului să fie de 2.200 lei (puţin peste 500 euro).
Noua grilă prevede ca firmele care au o cifră de afaceri anuală cuprinsă între 52.001 şi 215.000 lei (50.000 euro) să plătească un impozit minim în acest an de 2.867 lei şi de 4.300 lei (1.000 euro) în 2010. Totodată, societăţile care vor încheia anul cu o cifră de afaceri curpinsă între 215.001 şi 430.000 lei (100.000 euro) vor achita 4.333 lei în acest an şi câte 6.500 lei începând de anul viitor.
Astfel, întreprinzătorii care înregistrează afaceri curpinse între 430.001 - 4,3 milioane lei (1 milion euro) vor plăti un impozit de 5.733 lei în 2009 (şi 8.600 lei în 2010), cei care înregistrează cifre de afaceri între 4.300.001 - 21.500.000 lei (5 milioane euro) vor plăti impozit de 7.333 lei (11.000 lei în 2010).
Firmele care au avut o cifră de afaceri între 21.500.001 - 129.000.000 lei (30 milioane euro) vor achita la sfârşitul anului 14.667 lei (22.000 lei în 2010), în timp ce societăţile care înregistrează o cifră de afaceri de peste 129 milioane lei vor achita statului pentru anul 2009 un impozit forfetar de 28.667 lei, respectiv câte 43.000 lei începând de anul viitor.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.