”Despre prima știți, aia din 89. Puțini s-au ridicat într-adevăr împotriva comunismului acum 30 de ani, dar mulți împotriva lui Ceaușescu, a foamei și frigului, a sclaviei. Acei mulți n-au înțeles imediat că Ceaușescu, la fel ca și dictatura sa, erau sistemice, că nu există comunism cu față umană (vezi represiunea asupra Țărilor Baltice, din 1991) și nici democrație fără capitalism. N-au înțeles că Ceaușescu nu era cauza ci unul dintre efecte, la fel ca foamea și frigul. În 1990 românii au votat reflex dar covârșitor comunismul, confirmând faptul că revoluția anti-comunistă era departe nu numai de a învinge, dar nici măcar nu era aproape de a fi înțeleasă de locuitorii țării. Târziu, șapte ani mai târziu, comunismul (nu și comuniștii, care s-au perpetuat până la ședința omagială a Parlamentului de ieri) a pierdut puterea în România, sub presiunea unei generații care își dorea deja să intre în UE și în NATO. Acea generație nu a reușit totuși niciodată să devină dominantă în România. Pentru că a plecat. A emigrat masiv. Noi, cei care eram adolescenți sau tineri la Revoluția din 89, cei care azi avem 40-50 de ani, noi nu am reușit cu adevărat să învingem comunismul. Țara a intrat în NATO trasă de un interes american conjuctural, am intrat apoi în UE mai mult târâți de un curent favorabil. Dar comunismul a subzistat în România prin oamenii săi în primul rând, s-a perpetuat printr-o mutație iliberală și plutocratică, știută, simțită, dar neînvinsă. Și atunci ați venit voi, următoarea generație, cei care aveați 20-25 de ani la Roșia Montană, când ați ieșit prima dată în stradă, alături de noi, cei din generația celeilalte revoluții. Apoi ați ieșit la Colectiv, apoi în 2017 la OUG 13 și în august 2018”, a scris Moise Guran pe blogul său.   Articolul integral pe MOISE.RO