Tabloul I

Directorul spitalului judeţean Constanţa a fost prins în flagrant de şpagă de către DNA, cel mai probabil pentru aranjarea unor achiziţii pentru spitalul respectiv. Asta în plin scandal cu achiziţiile din Sănătate, la câteva zile după ce chiar ministrul Sănătăţii a demisionat. O să spuneţi că omul avea tupeu. Eu vă zic că avea încredere.

Tabloul II

Dănuţ Căpăţână este manager al spitalului de urgenţă din Constanţa de când s-a înfiinţat această funcţie. Adică de şapte ani. În 2014, a fost prins de DNA cu o altă achiziţie dubioasă – un contract de concesiune a serviciului de oxigen. Știţi că bolnavii, fie ei şi din Constanţa, au nevoie uneori de oxigen. Atunci DNA-ul a reuşit să dovedească doar atribuirea abuzivă a unui contract… A greşit funcţionarul, cum zice Traian Băsescu. Atâta doar, că trimiterea sa în judecată nu i-a impresionat deloc pe mafioţii politici care îl susţineau, iar Căpăţână a rămas pe funcţie. Și cum să nu rămână? Cine era să îl schimbe? Nicuşor Constantinescu? Înţelegeţi acum în cine avea încredere managerul Căpăţână de n-a avut nici greaţă şi nici frică să pună mâna pe şpagă, acum, în plin scandal? Staţi că n-am terminat. Și, oricum, Nicușor nu mai e președinte de cinci luni.
mai multe, pe biziday.ro