“Daca tendintele se mentin si scad preturile la marfuri, economia va primi un impuls. Piata incepe sa se regleze singura, si chiar daca vom vedea si cresteri si scaderi in perioada urmatoare, nu cred ca vor mai fi atinse minimele acestui an. Cred ca, din toamna, vom vedea si cresteri, dar nu vom avea parte de minuni”, a declarat Octavian Molnar, directorul general adjunct al companiei de brokeraj IFB Finwest.
Acesta este de parere ca, in anul 2009, bursa romaneasca va fi pe crestere, iar primele care vor simti aceste cresteri vor fi companiile din sectorul financiar. “Varful crizei, care ne-a afectat si pe noi, a trecut. Pentru 2009, ma astept la cresteri, primul care va simti aceste cresteri fiind domeniul financiar si dupa ce acestea vor creste, isi vor reveni si celelalte actiuni. Totusi, cred ca aici (sectorul financiar - n.red) vor fi cresterile importante”, a mai spus Molnar.
Pe bursele europene, principalii indici au fost ieri pe crestere, dupa ce BNP Paribas a raportat rezultate peste asteptari. BNP a avut ieri cel mai mare avans din ultimele trei saptamani. “Bancile de afara si-au acoperit mare parte din pierderi cu petrol si marfuri, altfel, situatia ar fi aratat acum mult mai rau. La noi, bancile stau foarte bine, si au rezultate foarte bune. Problema, in Romania, este ca salariile au crescut mai mult decat productivitatea, nu cred ca economia romaneasca este supraincalzita”, a completat Molnar.
Indicele general al Bursei, BET-C, a pierdut ieri 0,62%, evolutie similara cu cea a indicelui si BET-XT, in timp ce indicele BET-NG, care urmareste actiunile companiilor energetice, a scazut cu 1,9%, ca urmare a scaderii actiunilor Petrom si Rompetrol Rafinare. Aceasta din urma a pierdut ieri pe bursa 4,2%. Societatile de investitii financiare au inchis ziua cu un minus de 0,5%, dupa ce au fost pe crestere pe parcursul intregii sedinte.





