money.ro
Actualitatemoney.ro

Moneda naţională continuă să se aprecieze şi cîştigă 2 bani marţi dimineaţă, la 3,63 lei/euro

Publicat la 12.02.2008, 09:51:10

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Moneda naţională continuă să se aprecieze şi cîştigă 2 bani marţi dimineaţă, la 3,63 lei/euro
Leul s-a apreciat de la 3,6505 la 3,6272 lei/euro în primele tranzacţii de marţi, după care cursul şi-a revenit uşor la 3,6330-3,6370 lei/euro, pe fondul dobânzilor interbancare care se menţin peste nivelul dobânzii de politică monetară, de 9% pe an, susţin dealerii.

"Leul s-a apreciat foarte brusc de dimineaţă şi e de aşteptat ca BNR să intervină în piaţă prin licitaţii, aşa cum a făcut şi în zilele anterioare", a spus dealerul Volksbank România, Lidia Olaru.

Zlotul, forintul şi lira turcească au avut evoluţii similare faţă de euro, apreciindu-se în primele tranzacţii după care au pierdut din terenul câştigat în faţa monede europene.

Pe pieţele internaţionale, dolarul s-a depreciat marţi dimineaţa de la 1,4497 la 1,4552 dolari/euro, după care s-a apreciat, iar la 11:20 ora României, cotaţia era de 1,4508 dolari/euro.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite