"Sunt probleme grave pe această piaţă, investitorii şi-au asumat riscuri mari. Mulţi spun că piaţa s-a stabilzat, dar eu nu
cred că lucrurile sunt foarte clare, probabil că vom mai avea şocuri, pentru că SUA este departe de a-şi fi depăşit
problemele. Vom asista la salturi ale monedei naţionale, la deprecieri. În condiţiile unei crize majore, 3,35 lei/euro e
puţin, putem asista la o depreciere serioasă", a spus Dumitru.
Economistul a mai spus că şi deficitul de cont curent va creşte la peste 14% din produsul intern brut (PIB) iar gradul de finanţare a deficituli va scădea. El a mai spus că este posibil ca Raiffeisen să revizuiască în creştere evoluţia deficitului."Deficitul de cont curent este în creştere. Vom depăşi 14% a PIB, şi vom asista la o scădere a gradului de finanţare a deficitului, e posibil să revizuim în creştere evoluţia deficitului de cont curent", a spus Dumitru.
Analiştii Raiffeisen Bank au anunţat că deficitul de cont curent al României ar putea creşte până la 14% din PIB până la sfârşitul anului 2007 şi se aşteaptă ca investiţiile străine directe să acopere 40% din acesta, conform unui raport emis luni de bancă. În plus, banca se aşteaptă ca acoperirea acestui deficit prin investiţii străine directe să se menţină la aproximativ 40% în 2007.
Mai mult, economistul Raiffeisen şi-a afirmat convingerea că vor creşte preţurile, mai ales la produsele alimentare, ceea ce va determina şi o creştere a inflaţiei. "Avem aşteptări mari de creştere a preţurilor, producătorii vor creşte preţurile la pâine, la produsele alimentare în general, deşi mi se pare absurd ca seceta să producă creşteri ale preţurilor de 50% la pâine, însă nu mi se pare anormal să crească preţurile la legume şi fructe", a mai spus Dumitru.
Divizia de cercetare a băncii austriece a anunţat astăzi, în raport, că rata anuală a inflaţiei ar putea să depăşească 4,5% în următoarele luni. Rata anuală a inflaţiei ar putea cădea temporar la 4% în decembrie doar dacă guvernul nu va majora în mod substanţial costurile de administrare până la sfârşitul anului, potrivit estimărilor Raiffeisen.


