Lansarea Clubului de leadership, LIDERO, coincide cu aniversarea a 100 de numere ale revistei MONEY EXPRESS şi reprezintă o continuare a demersului început anul trecut, atunci când s-a lansat primul volum despre leadershipul românesc, bazat pe interviuri extensive cu 25 de oameni de afaceri români.
"Dacă eşti şi acţionar, patron, cum vrei să-i spui şi manager, ai o mare problemă: la sfârşitul anului, dacă nu ai ajuns unde voiai să ajungi, n-are cine să-ţi dea un şut în fund", spune Radu Georgescu, antreprenor, fondator Gecad.
Săptămânalul de afaceri MONEY EXPRESS a ales pentru dezbatere o listă de lecţii de lidership formulată de unul dintre cei mai respectaţi autori din domeniu: Bill George. Profesor la Harvard Business School, fost preşedinte si CEO al Medtronic, membru al boardului ExxonMobil, Goldman Sachs si Novartis, Bill George este şi autor al volumului"True North", una dintre cele mai bine cotate cărţi de leadership.
Sunt, însă, lecţiile profesorului de la Harvard cele mai potrivite pentru o economie emergentă, cum este cea a României? Sunt ele aplicabile? Pot servi ele drept ghid pentru liderii din mediul românesc de afaceri? MONEY EXPRESS invită liderii din business să dezbată pe această temă, acum, la capătul primelor 100 de zile din cel mai greu an traversat de economia românească în ultimul deceniu. Dezbaterea va fi punctul de plecare al unui cover story ce va fi publicat în numărul 100 al revistei MONEY EXPRESS, care apare pe 12 mai. Concluziile dezbaterii vor fi prezentate si de televiziunea de business, The Money Channel.



