Monica Odagiu a fost implicată ieri într-un accident mortal. Solistă și actrița a lovit un pieton care traversa strada. În urma impactului, bărbatul (35 de ani) a decedat.
Vedeta din succesul cinematografic ”Teambuilding”, emisiunile ”Te cunosc de undeva”, ”Vocea României” dar și din spoturi comerciale, Monica Odagiu (26 de ani) a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind nul. Conform informațiilor furnizate de Brigada de Poliție Ruteră, actriței i-a fost deschis un dosar penal pentru sărvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Conform celor declarate de fosta protejată a lui Dan Bittman, Monica Odagiu a susținut că pietonul s-a aruncat efectiv în fața mașinii sale. La câteva ore de la tragedie, Monica Odagiu a publicat și o declarație despre accidentul soldat cu moartea unui pieton.
Monica Odagiu a fost implicată într-un accident mortal. Prima sa declarație: ”Am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie”

”Am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am incercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta. Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare.






