Decizia survine după ce agenţia de rating a plasat, la începutul lunii, sub monitorizare cu implicaţii negative şi calificativul suveran al Ucrainei.
Decizia reflectă îngrijorările mari ale analiştilor agenţiei de rating cu privire la creşterea dependenţei Naftogaz de sprijinul direct al statului, în contextul în care turbulenţele politice şi economice accentuate ar putea îngreuna acordarea unui sprijin la timp din partea Ucrainei.
Acţiunea anterioară asupra ratingului Naftogaz a avut locîn 21 octombrie, când perspectiva companiei a fost modificată la 'negativă', reflectând schimbarea perspectivei calificativului Ucrainei.
Naftogaz este o companie integrată, cu activităţi în explorarea şi producţia de petrol şi gaze naturale, în transportul intern şi internaţional, în stocare şi furnizare.


