Criza finanţelor şi înrăutăţirea perspectivelor economice ale ţării au determinat agenţia Moody's să reducă ratingul de triplu A al Spaniei, la dublu A1 cu perspectivă stabilă. Moodys era ultima agenţie care acorda Spaniei cel mai bun rating posibil.
Fitch a tăiat ratingul Spaniei în mai, iar Standard & Poor's încă din ianuarie 2009. Decizia Moody's pune presiuni suplimentare asupra guvernului Zapatero, după ce randamentele cerute de investitori pentru a împrumuta Spania au atins în iunie cel mai ridicat nivel de la adoptarea euro. Potrivit Bloomberg, autorităţile spaniole se pregătesc să adopte cele mai aspre măsuri de austeritate din ultimii 30 de ani. Premierul Luis Zapatero încearcă să convingă investitorii că poate reduce deficitul bugetar şi că poate aduce economia pe creştere, după aproape doi ani de recesiune.
Randamentul cerut de investitori pentru obligaţiunile pe 10 ani ale Spaniei a crescut joi cu aproape 2 puncte procentuale peste cel al Germaniei. În Irlanda şi Portugalia, spread-urile au crescut în această săptămână la cele mai ridicate niveluri de la introducerea euro, depăşind cu 4 puncte procentuale bundurile. "Perspectivele economice slabe" ale Spaniei şi "deteriorarea considerabilă" a finanţelor publice, dar şi "capacitatea redusă de a-şi plăti datoriile" sunt principalele argumente aduse de Moody's pentru măsura anunţată joi.
Moody's a redus cu o treaptă ratingul Spaniei
Publicat la 30.09.2010, 08:21:55
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
