Perspectiva asociată ratingului rămâne 'negativă'.

"Decizia de evaluare financiară reflectă anticiparea unei deteriorări mai grave situaţiei de pe pieţele auto mondiale faţă de estimarea la sfârşitul anului trecut", a declarat vicepreşedintele agenţiei de rating şi analist principal pentru Continental AG, Falk Frey.

"Moody's consideră că există toate probabilităţile ca deteriorarea mediului să nu mai permită companiei Continental să aibă un profil de creditare ce poate fi încadrat în categoria 'Ba1'", a mai spus Falk Frey.

Analistul a mai spus că perspectiva 'negativă' reflectă faptul că înrăutăţirea situaţiei economice ar putea afecta condiţiile operaţionale ale Continental, în contextul în care compania are nevoie să genereze numerar pentru a-şi reduce îndatorarea.

Anterior, Moody's coborâse, în 18 decembrie, ratingurile pentru credite pe termen lung ale Continental AG şi ale subsidiarelor sale de la 'Baa3' la 'Ba1', tot pe fondul înrăutăţirii profilului de creditare.

În 4 februarie, agenţia de rating Fitch a coborât de la 'BB+' la 'BB' calificativul pentru credite pe termen lung al Continental, în contextul înrăutăţirii situaţiei de pe piaţa auto.

Continental, care deţine facilităţi de producţie şi în România, este unul dintre primii cinci furnizori de componente auto din lume şi şi-a stabilit vânzări de 25 miliarde euro pentru anul fiscal 2008. Continental produce sisteme de frânare, sisteme electronice pentru maşini, anvelope şi alte componente auto.
 

Sursa: NewsIn