“Toate marile economii, in special Marea Britanie, dar si SUA, Japonia, Germania au fost aproape de recesiune din cauza panicii. Se pare ca aceasta actiune concertata a bancilor centrale si a guvernelor va avea impactul necesar. Totusi, este posibil sa vedem ca unele dintre problemele actuale sa revina”, a spus analistul Moody’s. El a subliniat ca impactul crizei va fi si asupra bancilor, iar acest lucru se va vedea in bilantul lor financiar.
De asemenea, Orchard considera ca afacerile mici si mijlocii vor avea probleme in a-si plati imprumuturile. Oficialul agentiei de rating s-a referit si la sistemul bancar din Romania, pe care il considera ca fiind sanatos si integru. Totusi, el avertizeaza ca exista cateva riscuri pentru banci, lichiditatea fiind unul dintre ele. In plus, s-ar putea reduce fluxul de bani care va intra in Romania, iar acest lucru va aduce noi presiuni asupra lichiditatii. “Din aceste motive, in intreaga regiune a Europei Centrale si de Est vor aparea probleme in sistemul bancar, vom vedea unele falimente, o parte din populatie va avea dificultati in a-si plati datoriile. Bancile mici, independente, care nu fac parte din grupuri regionale, ar putea avea mai multe probleme, dar si pentru acestea exista solutii de finantare, cum ar fi Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. In schimb, bancile care sunt filiale ale grupurilor din Vest nu sunt asa de expuse, chiar daca bancile-mama au si ele probleme”, a concluzionat Orchard.


