Decizia vizează calificativele celor cinci bănci pentru depozite şi credite, se arată într-un comunicat al Moody's. În plus, agenţia a pus sub supraveghere, cu implicaţii negative, şi calificativul individiual, care evaluaează soliditatea financiară, pentru toate băncile analizate, cu excepţia Emporiki.
Cele cinci bănci se confruntă cu presiuni asupra rezultatelor financiare şi a bonităţii, ca urmare a situaţiei economice din Grecia şi mai multe state din Europa de Sud-Est. În ultimii ani, mai mai ales în Grecia, creşterea economică a încetinit, iar portofoliile de credite neperformante au crescut, având un impact negativ asupra profitabilităţii instituţiilor financiare.
Volatilitatea de pe pieţele financiare a cauzat dificultăţi de finanţare şi a crescut dependenţa băncilor elene de fondurile accesate pe termen scurt, în special de la Banca Centrală Europeană (BCE). Oportunităţile pentru bănci de a obţine condiţii favorabile pe pieţele interbancare s-au redus, se arată în comunicat.
Moody's consideră, însă, că instituţiile elene de credit vor beneficia de finanţare de la BCE până la revenirea încrederii pe pieţele financiare, iar baza solidă de depozite continuă să le confere elemente puternice de stabilitate.
Analiza Moody's pentru o eventuală revizuire în scădere va lua în calcul cele mai recente rezultate financiare şi impactul condiţiilor economice şi financiare dificile asupra performanţelor băncilor.
Parte a procesului de analiză, Moody's va evalua şi capacitatea statului elen de a susţine sistemul bancar dacă va deveni necesar. Specialiştii Moody's continuă să considere că probabilitatea ca statul să se implice dacă va fi nevoie este foarte ridicată.
Alte patru bănci elene monitorizate de Moody's, respectiv Agricultural Bank of Greece (ATEbank) şi Marfin Egnatia Bank, prezente şi în România, respectiv Attica Bank şi General Bank of Greece, nu au fost puse sub supraveghere de către agenţie.
Alpha Bank, Piraeus Bank, Emporiki Bank of Greece, ATEbank şi Marfin Egnatia Bank sunt prezente în România sub brand propriu, în timp ce National Bank of Greece şi EFG Eurobank controlează Banca Românească, respectiv Bancpost.
Moody's pune sub supraveghere ratingurile a cinci bănci elene prezente şi în România
Publicat la 03.03.2010, 20:15:40
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
