“Ne mentinem perspectiva stabila a ratingului de tara atribuit Romaniei, ceea ce inseamna ca este improbabil sa modificam calificativele in viitorul apropiat. Din punctul de vedere al Moody’s, Romania ramane un stat cu perspective slabe pe partea de investment grade, confirmate si de ratingul «Baa3», cel mai scazut posibil pentru categoria investment grade”, a spus analistul Moody’s pentru Europa de Est, Kenneth Orchard, citat de NewsIn.
“In sine, decizia de majorare a salariilor in invatamant nu determina o modificare a perspectivei de rating al Romaniei. Politica fiscala a tarii a constituit mereu un motiv de ingrijorare, deoarece a fost foarte laxa, contribuind la dezechilibrele economice din ultimii ani. A existat, de asemenea, o tendinta catre cresterea cheltuielilor, in detrimentul cheltuielilor de investitii, ceea ce deterioreaza perspectivele de crestere pe termen lung”, a mai spus Orchard.
Ca avantaj, el subliniaza insa ca datoria publica a Romaniei este destul de scazuta. “Ne linisteste, in parte, faptul ca datoria publica este redusa, iar costul finantarii este suportabil. Pe de alta parte, situatia fiscala s-a inrautatit inaintea alegerilor”, a adaugat Orchard.
Orchard avertizeaza ca, daca deficitul bugetar se adanceste foarte mult, afectand increderea in economia Romaniei, si ingrijorarile agentiei ar putea creste. “Putem spera ca noul Guvern va lua o serie de decizii dure pentru a mentine sub control deficitul bugetar. Daca, totusi, decid sa urmeze tendinta actuala si permit deficitului bugetar sa se largeasca foarte mult, si datoria publica ar putea creste rapid, iar increderea in macroeconomie s-ar deteriora. Atunci, am deveni mai ingrijorati”, a mai spus economistul de la Moody’s.

