Banca de investiţii de pe Wall Street a anunţat că pierderile înregistrate în septembrie şi octombrie ar putea creşte în ultimul trimestru financiar al companiei, care se încheie la sfârşitul acestei luni. Compania a atribuit pierderile deteriorării condiţiilor din pieţele financiare, determinată, în mare parte, de dificultăţile întâmpinate de proprietarii care trebuiau să-şi plătescă ipotecile. Morgan Stanley a avertizat că piaţa ar putea rămâne nesigură în următoarele trimestre.
Grupul se află printre companiile financiare, precum Citigroup sau Merrill Lynch, care au înregistrat pierderi semnificative din cauza expunerii la credite ipotecare cu grad mare de risc. Numai aceste trei companii au anunţat, împreună, în ultima lună, pierderi cumulate de aproximativ 24 miliarde euro.
Acţiunile Morgan Stanley s-au depreciat până la închiderea şedinţei de miercuri a bursei new-yorkeze cu 6,1%, până la 51,19 dolari. În tranzacţiile efectuate după încheierea şedinţei bursiere, acţiunile s-au apreciat până la 52,20 dolari. Analistul de la Fox-Pitt Kelton, David Trone a declarat că grupul ar putea înregistra pierderi de aproximativ 6 miliarde dolari.
Impactul de 2,5 miliarde dolari asupra profitului net echivalează cu 37% din profitul raportat de Morgan Stanley pentru primele nouă luni ale anului fiscal.
Sursa: NewsIn
Morgan Stanley a anunţat pierderi de 3,7 miliarde dolari din cauza crizei creditelor
Publicat la 08.11.2007, 11:58:23
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3470 lei, franc la 5.7304 lei

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
