money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Morgan Stanley a subscris acţiuni în valoare de 16.000 lei la Bursa din Sibiu

Publicat la 04.10.2007, 10:22:05

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Morgan Stanley a subscris acţiuni în valoare de 16.000 lei la Bursa din Sibiu
"În a doua etapă a majorării, în afară de Morgan Stanley, au mai subscris acţiuni casa de brokeraj Intercapital Invest şi un fond american de investiţii", a mai spus Ancuţa.

Preşedintele BMFMS a precizat că Morgan Stanley şi-a anunţat intenţia de a-şi mări participaţia pe care o va avea în capitalul Bursei din Sibiu la finalizarea majorării.

Acţiunile rămase nesubscrise în prima etapă vor fi oferite spre subscriere atât acţionarilor care şi-au exercitat dreptul de subscriere în prima etapă, cât şi instituţiilor financiar - bancare sau altor instituţii de credit.

Preşedintele Bursei din Sibiu a mai spus că aşteaptă şi subscrierile unei burse externe, fără a preciza numele acestei instituţii.

Banca de investiţii Morgan Stanley a primit în luna septembrie aprobarea Consiliului Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pentru intra în acţionariat, după ce a cumpărat de la HTI Valori Mobiliare un pachet de 200 de acţiuni, fără drept de vot, la preţul de 150 lei/acţiune.

În cadrul majorării de capital, din cele 4,55 milioane lei propuse, 1,3 milioane lei vor rezulta din emisiunea unui număr de 6.500 acţiuni noi cu valoare nominală de 200 lei /acţiune, sumă care provine din încorporarea profitului obţinut în anii precedenţi, inclusiv anul trecut, şi din alte rezerve legale. Astfel, acţionarii care deţin acţiuni la Bursa din Sibiu la data de 31 mai vor primi patru acţiuni noi pentru fiecare zece titluri vechi deţinute, în cadrul majorării de capital.

Restul de 3,254 milioane lei provin din aportul în numerar al acţionarilor, pentru care se vor emite 16.270 acţiuni, cu o valoare nominală de 200 lei/acţiune şi la care se plăteşte o primă de emisiune de 1.400 lei/acţiune.

Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri SA Sibiu estimează un profit brut de 1,9 milioane lei şi mărirea numărului de contracte în acest an. Bursa de la Sibiu a obţinut în 2006 un profit net de 1,13 milioane lei (337.552 euro), de 4,4 ori mai mare decât în anul anterior, când BMFMS a afişat un profit net de 255.849 lei.

Afacerile companiei s-au cifrat în 2006 la 2,53 milioane lei (751.977 euro), de 3,7 ori mai mari decât în anul anterior, când BMFMS a afişat o cifră de afaceri de 678.926 lei. În 2006, au fost încheiate 4,2 milioane contracte cu o valoare echivalentă cu 9,744 miliarde lei (2,77 miliarde de euro), în creştere de 6,03 ori faţă de 2005 ca volum şi de 9,59 ori ca valoare. BMFMS şi-a majorat capitalul în luna decembrie până la 3,254 milioane lei.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite