Banca americana de investitii a achizitionat, prin intermediul Morgan Stanley&CO. International PLC, un pachet de 63.464 actiuni la Bursa de Valori Bucuresti, la un pret de 150 lei pe actiune, ceea ce coteaza valoarea operatorului bursier la 211,88 milioane de euro.
Actiunile au fost scoase la vanzare de Sorin Gheorghe Varlan, presedintele casei de brokeraj H&C Securities din Iasi, care si-a vandut vineri intreaga participatie de 1,31% din BVB. Reprezentantii Morgan Stanley nu au dorit sa comenteze tranzactia cu actiunile BVB.
Actiunile achizitionate de Morgan Stanley la BVB nu au drept de vot, conform reprezentantilor bursei. Potrivit informatiilor vehiculate pe piata de capital, reprezentantii H&C Securities au scos la vanzare actiunile pe care le au la BVB, in conditiile in care casa de brokeraj se va desfiinta. In 2007, compania de intermediere financiara a intermediat tranzactii in valoare de circa trei milioane de euro.
Tot vineri, societatea de servicii de investitii financiare Dorinvest a scos la vanzare 1.756 de actiuni BVB, la un pret de 177 de lei pe actiune, acesta fiind cel mai mare pret la care actiunile BVB au fost scoase la vanzare. Daca actiunile vor fi vandute la acest pret, valoarea BVB va ajunge la 250 milioane de euro.
Conform celor mai recente date, HTI controleaza 2,76% din BVB si, impreuna cu persoanele implicate, detine circa 15% din capitalul Bursei din Sibiu. Morgan Stanley impreuna cu HTI Valori Mobiliare detin 4,04% din BVB. La sfarsitul lunii noiembrie, Morgan Stanley a primit avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru preluarea HTI Valori Mobiliare, una dintre cele mai mari case de brokeraj independente de pe piata locala.
In urma avizului CNVM, Morgan Stan¬ley a obtinut dreptul de tranzactionare la bursele din Bucuresti si Sibiu si a devenit cel mai mare actionar al bursei sibiene. Conform celor mai recente date, BVB are un actionariat compus din 72 de persoane juridice si peste 28 de persoane fizice. BVB are un capital de 14,12 mil. euro (49,43 mil. lei), divizat in 4,94 mil. actiuni. Cel mai mare actionar al BVB este societatea de intermediere financiara Broker Cluj, care detine 2,96% din BVB. Institutia si-a majorat recent capitalul social de la 34,4 mil. lei.
Majorarea s-a efectuat prin emiterea unui numar de 1.431.925 de acti¬uni ordinare si 27.554 de actiuni preferentiale. Valoarea nominala este de zece lei pe actiune.
Morgan Stanley a intrat in actionariatul BVB la inceputul lunii septembrie, cand a achizitionat de la HTI Valori Mobiliare 200 de actiuni BVB fara drept de vot, la un pret de 150 de lei pe unitate. Pe langa achizitia de actiuni la BVB si BMFMS, Morgan Stanley a facut, in 2007, mai multe achizitii la companiile listate la bursa. Banca de investitii a cumparat actiuni la dezvoltatorul imobiliar Imotrust Arad si la producatorul de cabluri Romcab Targu-Mures.
Valoarea investitiilor Morgan Stanley si la cele doua companii listate la BVB ajunge la circa 9,3 mil. €. Banca de investitii controleaza sub 5% dintre actiunile Imotrust Arad, valoarea pachetului ajungand la circa doua mil. euro, in timp ce participatia de 22,9% la Romcab ajunge la 4,57 mil. euro, conform cotatiilor din ultima zi de tranzactionare a acestui an. La bursa din Sibiu, Morgan Stanley a achizitionat, la inceputul lunii octombrie, actiuni in valoare de circa 4.500 de euro, insa, dupa avizul CNVM pentru preluarea HTI, Morgan Stanley devine cel mai mare actionar strain al bursei.
Morgan Stanley, cel mai mare actionar BVB
Publicat la 26.12.2007, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Curs valutar: cine îl stabilește și de ce fluctuează

Actualitate
Primele trenuri private noi intră în circulație pe ruta București–Brașov. Pot atinge 200 km/h!

Actualitate
Șoferii români pot susține examenul pentru TIR în limba română, în Germania! Ce se schimbă din 18 august 2026

Actualitate
Sindicaliștii de la metrou spun că luna viitoare se va opri circulația trenurilor

Actualitate
