"Suntem în etapa finală a negocierilor (cu societatea rusă TVEL - n.red.) şi vom semna în curând un contract", a declarat vicepreşedintele Energoatom, Olga Kraveţ-
Ucraina are patru centrale nucleare - Zaporojie, Hmelniţki, Rovno şi Ucraina de Sud - cu o putere totală de 13.835 de gigawaţi, adică peste jumătate din puterea totală a centralelor electrice ucrainene.
Ucraina produce uraniu, dar nu are centre de îmbogăţire şi importă combustibil nuclear rus în baza unui contract cu TVEL, care expiră în 2010.
Prevăzută iniţial pentru 15 iulie, semnarea unui nou contract pentru până în 2026 a fost amânată pe termen nelimitat.
Moscova şi Kievul se pregătesc să semneze un contract de livrare de combustibil nuclear rusesc
Publicat la 25.07.2009, 10:51:20
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
