In 1999, cand Putin a ajuns la Kremlin, prima mutare a avut loc pe scena politico-economica a Rusiei. Aceasta a constat in eliminarea oamenilor de afaceri apropiati regimului predecesorului sau - numele cele mai sonore - Boris Berezovski si Mihail Hodorkovski. Primul era cel mai influent om de afaceri din politica rusa - patronul celui mai vast imperiu mediatic din tara, cuprinzand doua televiziuni si cinci ziare de anvergura nationala, cel de-al doilea era cel mai bogat rus - patronul celei mai mari companii petroliere ruse. Patru ani mai tarziu, unul era in exil, iar celalalt - in inchisoare. Pentru ambii au fost initiate “procese spectaculoase”, insistent mediatizate de presa, sub acuzatii precum “furt din avutul obstesc”, “coruptie”, “neplata darilor catre bugetul de stat” - adica, exact acele motive pe care marea majoritate a rusilor le credeau a fi la originea succesului social al conationalilor.
Discursul Kremlinului aducea foarte mult cu cel din anii ‘30, cand autoritatile sovietice ii vanau pe “speculanti”. Pedeapsa dictata de tribunal a fost, si ea, una pe placul “opiniei publice”: inchisoare - sapte ani in cazul lui Berezovski, zece ani in cazul lui Hodorkovski, precum si confiscarea averii. Scoaterea din joc a celor doi nu este numai un act de exorcizare de care societatea rusa avea nevoie, ci si o miscare “tactica” pe tabla de “sah a puterii”. Prin distrugerea trustului media al lui Berezovski, Vladimir Putin se asigura de faptul ca in Rusia nu va mai exista nicio alta “voce” decat cea a Kremlinului. Prin distrugerea companiei Yukos a lui Hodorkovski, Putin se asigura de faptul ca nimeni nu va mai detine singur o putere financiara suficienta pentru a sustine o opozitie politica semnificativa. A inseamnat, oare, acest lucru sfarsitul oligarhilor? Nu. Unii dintre ei au ales o strategica mutare a resedintei in strainatate, preferand sa fie cunoscuti prin investitiile in marile cluburi de fotbal engleze si prin viata extravaganta, precum Roman Abramovici sau Alisher Usmanov. Altii sa sprijine neconditionat puterea si sa se bucure din plin de avantajele acestei relatii, precum Oleg Deripaska.
Rusia apartine... Gazpromului. A doua mutare a lui Vladimir Putin a avut loc tot pe scena politico-economica a Rusiei. Aceasta a constat in recastigarea controlului national asupra resurselor energetice. De aceasta data, au fost vizate participatiile marilor companii occidentale in cadrul marilor exploatari de gaze si de petrol. Beneficiarul s-a numit Gazprom. “Strainii” au fost acuzati de “incalcarea legislatiei privind protectia mediului”, de “nerespectarea obligatiilor privind realizarea de investitii”, precum si de “urmarirea altor interese economice decat cele ale Rusiei”. Un exemplu al retoricii folosite este oferit de unul dintre vicepresedintii gigantului energetic rus: “In ceea ce priveste exploatarea zacamintelor de catre companiile straine, atitudinea noastra este un negativa”. De ce? Aceste companii nu intentioneaza sa faca nimic in ceea ce priveste consumatorii rusi si doresc sa vanda gazele naturale catre “straini”.
La Sahalin II - cea mai mare investitie privata efectuata vreodata in lume, peste 22 miliarde dolari -, statul rus a cerut 11 milioane de dolari drept despagubiri consortiului strain Sahalin Energy, pentru “pagube cauzate unei paduri”, blocand operatiunile. Cum s-au inregistrat aceste pagube, spune acelasi reprezentant al Gazprom: “Daunele s-au inregistrat in timpul construirii conductei”, menita sa asigure legatura cu facilitatile de lichefiere si cu terminalul portuar, de unde gazele naturale urmau a fi exportate catre consumatorii din Japonia, Coreea de Sud si China. Deblocarea activitatii a avut loc dupa ce trei dintre actionarii de baza au acceptat o reducere semnificativa a participatiilor lor: de la 55% la 27,5%, acordand Gazpromului 50%, plus o actiune. In ceea ce priveste zacamantul de la Kovycta, ale carui resurse sunt comparate de catre specialisti cu cele ale Canadei, ministerul Energiei a acuzat consortiul format de British Petroleum si TNK-BP ca nu a asigurat nivelul de productie stabilit prin licenta, amenintand cu revocarea definitiva a acesteia. Problema a fost din nou solutionata, prin cedarea participatiei majoritare catre Gazprom.
Recuperarea Asiei Centrale. A treia mutare facuta de Putin a avut loc pe scena economico-politica a Eurasiei. Ea a insemnat cooptarea fostelor republici sovietice din Asia Centrala, ale caror uriase rezerve de gaze naturale si de petrol sunt esentiale atat pentru economiile Uniunii Europene, cat si pentru cele ale Chinei, Indiei si Japoniei, intr-un parteneriat strategic. Datele acestuia sunt urmatoarele - Kazahstanul, Turkmenistanul si Uzbekistanul permit Rusiei accesul la resursele lor naturale si la teritoriul lor, in schimbul asigurarii investitiilor in infrastructura de transport si al acceptarii pretului impus de acestea. Putin a acceptat orice majorare a pretului pentru gazele naturale, ceruta de cele trei foste republici central-asiatice - ultima, chiar la finele anului trecut -, Uzbekistan si Turkmenistan, de la 100 de dolari (68 de euro) la 150 de dolari (102 euro) la 1.000 mc, iar Kazahstan a anuntat ca ar dori una de la 140 de dolari (95 de euro) la 190 de dolari (129 de euro) la 1.000 mc. A primit, in schimb, acordul ultimelor doua, in privinta construirii unui gazoduct caspic. Conform datelor estimate de Gazprom, debitul gazoductului va fi initial de 20 miliarde metri cubi pe an. In viitor se mizeaza pe majorarea debitului la 30 miliarde metri cubi pe an, insa volumul de achizitii de gaze naturale nu a fost negociat inca, iar un randament de 20 miliarde metri cubi reprezinta un randament minim garantat. Potrivit majoritatatii expertilor, este probabil ca acest gazoduct care traverseaza coasta turkmena sa afecteze proiectele alternative, dat fiind faptul ca dependenta Uniunii Europene de importurile de gaze naturale va creste, pana in 2030, la 600 miliarde metri cubi.
Crearea “polului eurasiatic”. A patra mutare pe care Vladimir Putin a facut-o a fost pe scena politico-strategica, un pic mai larga, a Eurasiei. Aceasta a presupus crearea unui nou pol de putere, cuprinzand Rusia, tarile central-asiatice, China si India. Forma institutionala a acestui pol eurasiatic este Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), membrii acesteia asumandu-si obligatia de a nu participa la alte aliante politico-militare... a se citi NATO. In august anul trecut, statele membre au recurs, sub titulatura “Misiunea pentru pace 2007”, la o adevarata demonstratie de forta, implicand aproape 6.000 de oameni si etalarea celui mai modern echipament. Cu acel prilej, presedintele rus a salutat faptul ca, “de la an la an, OCS este tot mai mult un factor de sporire a securitatii si a stabilitatii in Asia Centrala”, cerand mai multe exercitii militare “antiterorism”. Nu trebuie uitate vizitele efectuate de Vladimir Putin in China si in India si nici cele ale sefilor de state chinez si indian la Moscova. Rusia este cel mai important furnizor de tehnologie militara pentru cele doua economii emergente, care aspira, totodata, sa treaca de la statutul de puteri regionale la cel de mari puteri ale sistemului international.
Contestarea rolului Statelor Unite in lume. A cincea, ultima, si poate cea mai importanta miscare pe care a facut-o Vladimir Putin a fost pe marea scena a politicii mondiale. Aceasta a fost contestarea rolului Statelor Unite si a datului hartii geopolitice a lumii, stabilit la finele Razboiului Rece. Discursul tinut de presedintele rus, in cadrul forumului pentru securitate de la München, din 2006, a fost mai mult decat elocvent. “Statele Unite isi ies din frontierele nationale in toate domeniile, iar acest lucru este foarte periculos, nimeni nu se mai simte in siguranta, pentru ca nimeni nu poate gasi refugiu in dreptul international”, a declarat presedintele rus, la cea de a 43-a conferinta despre securitate, de la München. “In lumea moderna, unipolaritatea nu este nici acceptabila, nici posibila”, a adaugat Putin, in prezenta mai multor senatori americani, printre care republicanul John McCain. Citandu-l pe presedintele american Franklin D. Roosevelt, Putin a declarat: “De fiecare data cand pacea este intrerupta, lumea este supusa unei amenintari”. “Folosirea fortei nu este legitima decat pe baza unui mandat al Natiunilor Unite, nu al NATO sau al Uniunii Europene”, a continuat el, o aluzie la interventia din Irak. “In caz contrar, ne indreptam catre un impas si ar fi un impas grav”, a mai adaugat acesta. “O lume unipolara nu inseamna, in practica, decat un lucru: un singur centru de putere, un singur centru de forta, un singur centru de decizie, care actioneaza ca un stapan unic, un suveran unic. Aceasta nu are nimic in comun cu democratia”, a mai spus el. O asemenea lume nu poate exista cu adevarat si ar fi, oricum, nefunctionala, din cauza ascensiunii economice a Indiei, a Chinei, a Braziliei si a Rusiei, a apreciat Putin. In cursul ultimului an, Moscova a decis suspendarea Tratatului privind Fortele Conventionale din Europa, document fundamantal pentru incheierea Razboiului Rece, si a reluat zborurile bombardierelor strategice.
Rusia
Mult mai mult decat “o Kenye”
Rusia lui Putin este mai mult decat “o Kenye”, asa cum o califica un oficial american, in toiul Razboiului Rece. La mijlocul anului trecut, cresterea economica era de 7,8%. Ritmul de crestere nu este doar mai mare decat cel inregistrat in perioada similara a anului trecut (6,6%), dar le depaseste si pe cele ale altor economii emergente. Potrivit Economist Intelligence Unit, intre 1994 si 2004, cresterea economica a Braziliei a fost de 2,4% anual, cea a Indiei si a Rusiei - de 2,8%, iar cea a Chinei - de 6,1%. Din 1999 - intamplator, anul in care noua echipa a lui Vladimir Putin a preluat puterea, aproape absolut, la Kremlin - ritmul cresterii economice in Rusia s-a accelerat. Conform statisticilor Bancii Mondiale, in termenii valorii produsului intern brut, Rusia ocupa, in 2006, locul 11 in topul international, cu 0,99 trilioane de dolari (0,72 trilioane de euro). Cresterea economica inregistrata in 2007 va permite insa atingerea valorii de 1,73 trilioane de dolari (1,25 trilioane de euro), ceea ce o va plasa pe locul 10, depasind Brazilia.
Putin
Homo sovieticus
Cine este Vladimir Vladimirovici Putin? Motivul pentru care un obscur agent KGB a devenit seful noului Serviciu Federal de Securitate al Rusiei si, mai apoi, premier al acestei tari, ambele decizii apartinandu-i fostului presedinte Boris Eltin, este si acum o enigma. O ipoteza, cea mai plauzibila, ar fi ca Eltin se temea ca intregul grup din jurul sau, cuprinzandu-i atat pe oligarhi, cat si pe sefii armatei si ai serviciilor secrete, este aservit “puterilor straine”, fiind nevoie de un om din afara acestui cerc, care sa restaureze autoritatea “centrului” asupra unui conglomerat care ameninta sa se dezintegreze, dupa un scenariu deja cunoscut. Totusi, de ce Putin? Poate pentru ca el era cel mai pur si genuin produs al erei sovietice, cea dupa care cei mai multi dintre rusi sunt nostalgici. Biografia omului spune totul despre politica sa actuala. Putin este fiul unui erou al Marelui Razboi pentru Apararea Patriei, un luptator din spatele frontului, si al unei muncitoare, o femeie care si-a vazut unul dintre copii murind de difterie in timpul asediului Leningradului, asadar - niste cetateni simpli, nu niste membri ai mult blamatei si odioasei “nomenclaturi”. In plus, propaganda sovietica a lucrat, vreme de 50 de ani, pentru a prezenta generatia lui Vladimir Putin, a copiilor “nascuti printre ruine”, cum spune un cantec al anilor ‘50, drept cea a indivizilor “care vor reconstrui tara”.
