Familiile moştenitoare ale industriaşilor Nicolae Malaxa şi Max Auschnit vor primi, pe 3 octombrie, titluri de despăgubire de peste 1,1 miliarde de lei. Acestea vor fi ulterior transformate în acţiuni la Fondul Proprietatea, din care vor deţine, cumulat, 7%, potrivit afirmaţiilor lui Alexandru Păunescu, preşedintele FP, transmite NewsIn.
Potrivit avocatului care reprezintă interesele moştenitorilor celor două familii, titlurile de despăgubire se vor acorda pentru fostele uzine Nicolae Malaxa (Faur Bucureşti), Uzina de Tuburi şi Oţelării (Republica Bucureşti) şi Uzinele şi Domenii Reşiţa (Combinatul Siderurgic Reşiţa), care au fost confiscate de regimul comunist.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) va înmâna, prin Comisia Centrală, în data de 3 octombrie, titlurile de despăgubire pentru moştenitorii fiecăruia dintre cei doi industriaşi. Astfel, moştenitorii lui Nicolae Malaxa vor primi titluri de despăgubire în valoare cumulată de 360 milioane dolari. Pentru moştenitorii lui Max Auschnit se vor mai acorda şi alte titluri de despăgubire, evaluate la zeci de milioane de dolari, pentru fosta uzină Titan Nădlac Călan SAR, care între timp s-a dezmembrat în mai multe societăţi şi pentru care nu se mai poate aplica soluţia despăgubirii în natură, a explicat avocatul Corin Trandafir.
Totuşi, titlurile de proprietate pentru moştenitorii celor două familii nu vor putea fi transformate imediat în acţiuni, ci odată cu apariţia ordonanţei de urgenţă care modifică Legea 247/2005, prin care va fi stabilit noul algoritm de calcul care se va aplica pentru viitorii acţionari ai fondului, a declarat Alexandru Păunescu.


