money.ro
Actualitatemoney.ro

Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Guvernul Boc rămâne în funcţie (VIDEO)

Publicat la 15.06.2010, 13:57:26

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Guvernul Boc rămâne în funcţie  (VIDEO)
Salariile tuturor bugetarilor care vor fi reduse cu 25 de procente. Pe lista tăierilor se află şi pensiile şi ajutorul de şomaj. Ambele vor fi reduse cu 15 procente. Astfel, indemnizaţiile şomerilor vor coborî la 382 de lei lunar, în timp ce pensionarii vor pierde aproximativ 100 de lei, iar pensia medie va ajunge, astfel, la mai puţin de 600 de lei.

Lista tăierilor continuă. Tot cu 15 la sută va fi redusă şi indemnizaţia pentru creşterea copilului şi, în plus, mămicile nu vor mai primi nici trusoul pentru nou-născuţi. Eliminat va fi şi ajutorul pentru tinerii căsătoriţi, în valoare de 200 de euro. Şi, de parcă nu ar fi de ajuns, autorităţile vor să economisească bani şi din eliminarea subvenţiilor pentru încălzire sau a biletelor de odihnă pentru pensionari.

În schimb, Guvernul nu se atinge de salariul minim de 600 de lei şi de pensia minimă de 350 de lei. Nici alocaţiile pentru copii, bursele pentru studenţi şi indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap, veteranii de război şi cei care au fost persecutaţi politic nu vor scădea.

VENITURI REDUSE
salariile bugetarilor 25%
pensiile 15%
ajutorul de şomaj 15%
indemnizaţia pentru creşterea copilului 15%

În afara Parlamentului au fost huiduieli, altercaţii cu jandarmii, oameni luaţi cu targa din mijlocul unei mulţimi care simte că nu mai are ce pierde. În Palatul Parlamentului - discursuri, explicaţii, acuze din toate părţile. Vezi cele mai importante momente ale zilei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite