money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Motiunea de cenzura, citita dupa ce a fost la un pas de a fi amanata

Publicat la 07.06.2007, 08:44:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Motiunea de cenzura, citita dupa ce a fost la un pas de a fi amanata

Parlamentarii au votat joi, cu 46 de voturi pentru şi 15 abţineri, amânarea citirii moţiunii de cenzură a PD, în condiţiile în care cvorumul anunţat la începutul începerii şedinţei era de 283, în cele din urmă ajungându-se la concluzia că textul se poate totuşi prezenta Parlamentului.

Şedinţa dedicată citirii moţiunii de cenzură a fost prelungită prin noi probleme de procedură. Preşedintele de şedinţă, deputatul PRM Lucian Bolcaş, a supus joi la vot propunerea colegului său de partid, Gheorghe Funar, de a se amâna prezentarea textului până în momentul în care Parchetul se va proununţa cu privire la posibilitatea falsului în semnături.

În ciuda intervenţiilor repetate ale liderului deputaţilor PD, Cristian Rădulescu, care a menţionat că există termene constituţionale pentru citirea şi dezbaterea moţiunii de cenzură, parlamentarii au votat, 46 pentru şi 15 împotrivă ca citirea moţiunii să fie amânată.

Au fost şi propuneri, venite din partea liberalului Ioan Ghişe, ca CCR să rezolve conflictul dintre instituţiile statului, dar această variantă a fost doar consemnată de stenogramă.

Rădulescu a explicat că rezultatul votului pentru amânarea citirii moţiunii de cenzură trebuie să fie raportat la cvorumul iniţial, anunţat de 283. După intervenţii repetate ale unor lideri PRM, Bolcaş a admis că, deşi s-a votat, cererea de amânare a citirii moţiunii de cenzură nu poate fi pusă în aplicare pentru că nu s-au întrunit prevederile regulamentare de majoritate.

Cristian Rădulescu a atras atenţia că genul de discuţii precum cele referitoare la găsirea unor modalităţi de amânare a citirii moţiunii reprezintă încă un nivel de cădere a credibilităţii Parlamentului.

Liderul senatorilor UDMR, Verestoy Attila, a explicat că toţi liderii grupurilor parlamentare au decis ca preşedintele de şedinţă să întrebe în plen, potrivit regulamentului, dacă există cineva care-şi retrage semnătura, în cazul în care se menţine necesarul de minimum 116 susţinători urmându-se a se proceda la citirea textului PD.

În ciuda insistenţelor lui Gheorghe Funar, care a obiectat că “xeroxul” nu poate retrage semnăturile care nu sunt olografe, Bolcaş a conchis că rezultatul votului dat în favoarea amânării citirii moţiunii nu este relevant pentru aplicarea acestei hotărâri. În condiţiile în care peremistul Ilie Merce a cerut să se constate că nu mai este cvorum, Bolcaş a decis strigarea catalogului.

La scurt timp însă, Bolcaş a recunoscut că citirea moţiunii de cenzură este doar o etapă formală şi a renunţat la verificare cvorumului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite