Suma iniţială aprobată printr-o hotărâre de guvern din 2010 exproprierilor de pe Autostrada Nădlac-Arad se ridica la 63 milioane lei.
"Suma globală estimată de 17,5 milioane lei este necesară finalizării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Nădlac - Arad", pentru suprafaţa rămasă de expropriat de 865.212 mp aferentă oraşului Pecica, având în vedere că la data promovării hotărârii iniţiale, din cauza insuficienţei bugetare a fost alocată de la bugetul de stat doar suma de 63 milioane lei, suma globală necesară acestui proiect fiind de 80,5 milioane lei", se arată în proiectul de act normativ.





