Mugur Isărescu, acuzat că s-a autoplagiat masiv
Publicat la 23.01.2017, 04:35:13
Preluarea cuvânt cu cuvânt a unor lucrări personale anterioare, în lipsa trimiterii directe la sursele originale, figurează imediat după plagiat pe lista abaterilor prevăzute de legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică. Lucrarea lui Mugur Isărescu se numeşte „Contribuţii teoretice şi practice în domeniul politicilor monetare şi bancare” şi a apărut în anul 2009, la Editura Academiei Române, scrie România Liberă.
După cercetarea fiecăreia dintre cele 518 pagini, România liberă a descoperit că aproape o treime din volum reia, aproape integral, pagini din cele trei volume ale unei cărţi scrise anterior de guvernator. Este vorba de „Reflecţii economice”, lucrare tipărită în trei volume în 2001, 2003 şi 2006, tot sub auspiciile Academiei Române.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
