money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Mugur Isărescu: Clasa politică trebuie să îşi asume aderarea României la zona euro în 2014

Publicat la 26.05.2008, 10:47:19

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Mugur Isărescu: Clasa politică trebuie să îşi asume aderarea României la zona euro în 2014
Urmărește money.ro pe Google News

Clasa politică trebuie să îşi asume, încă de pe acum, obiectivul de aderare a României la zona euro în 2014, dacă vrem să respectăm această ţintă, şi să ţină cont că o convergenţă nominală nu e sustenabilă fără una reală, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"S-au făcut deja paşi mari în această direcţie şi salut faptul că preşedintele României, Traian Băsescu, a insistat recent asupra acestui lucru", a mai spus Isărescu.

Şeful băncii centrale a explicat că asumarea ţintei pentru adoptarea monedei unice de către clasa politică nu presupune un angajament scris, explicit, ci stabilirea de către guvern a unor obiective şi politici adecvate.

Preşedintele Traian Băsescu declarase, săptămâna trecută, că România trebuie să îşi asume, explicit, anul 2014 pentru adoptarea monedei unice europene. El a avertizat, însă, că ţinta este realistă numai dacă autorităţile vor gestiona cu responsabilitate cheltuielile publice şi dacă vor fi introduse mecanisme "coerente" de planificare şi execuţie bugetară multianuală.


Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite