Considerati ca invitatia de aderare la NATO a Romaniei, in 2002, a fost pentru membrii Aliantei o decizie greu de luat?
Orice decizie privind largirea NATO a fost una relativ dificila, atat pentru tarile candidate, cat si pentru aliati. In general, procesul nu este foarte simplu. Invitatia adresata Romaniei a fost facuta in 2002 - ea s-a produs in circumstante internationale diferite celor din ziua de azi. Declansarea in 2003 a operatiunilor militare americane in Irak a avut un impact dramatic asupra relatiilor internationale si, de asemenea, asupra intregului “climat” politic din cadrul NATO. Azi se poate presupune ca procesul de largire a devenit si mai dificil - priviti cat de complexa este problema includerii Planului de Actiune pentru pregatirea in vederea aderarii (nici macar a invitarii ca membri cu drepturi depline) a Ucrainei si a Georgiei.
De ce considerati ca Rusia a adoptat o pozitie critica fata de extinderea NATO catre Est?
Rusia se afla in mijlocul unui proces de reafirmare si recalibrare a pozitiei si a strategiei sale internationale. De asemenea, ea trece printr-o faza de dezvoltare foarte rapida, care priveste nu doar economia, ci si statul in ansamblul sau, cu structurile sale militare. S-ar putea spune ca aceste procese pun Moscova in situatia de a se pozitiona ca un oponent indiscutabil al lumii occidentale.
Aceasta este o o poveste veche - in cursul lungii si dificilei sale istorii, Rusia a fost intotdeauna nevoita sa aleaga intre modernizare in stil occidental (sau occidentalizare) si modernizare in stil propriu, fapt care a implicat deseori si instaurarea unor regimuri autoritare. In momentul de fata, multi dintre rusi - politicieni, experti si, din nefericire, si simpli cetateni - percep NATO drept principalul inamic, atat in termeni geopolitici, cat si militari, al carui obiectiv este sa distruga “Maica Rusia” si sa o reduca de la dimensiunile unui legitim “mare imperiu” la dimensiunile unui stat obisnuit. In opinia mea, acestea sunt motivele principale ale acestei temeri stranii si nejustificate care exista in sanul societatii ruse fata de NATO. In termeni obiectivi, nu exista nici un indiciu care sa califice NATO drept o amenintare pentru Rusia. Provocarile si amenintarile pe termen lung sunt aceleasi atat in cazul Rusiei, cat si in cel al lumii occidentale.
Ar fi fost mai benefica pentru securitatea continentului european si pentru cea a statelor europene, in parte mentinerea unei asa-numite “zone gri” intre NATO si Rusia?
Personal, nu m-as referi la state precum Ucraina, Moldova sau Belarus ca la o “zona gri”, “zona-tampon” si asa mai departe. Este un mod de gandire tipic Razboiului Rece. Cand admiti existenta unor “zone” diferite, confirmi si sprijini o linie de gandire potrivit careia NATO este inamicul numarul unu. “Zona noastra” de influenta se diminueaza, in vreme ce “zona lor” se extinde. Si asa mai departe. Aceasta este o maniera foarte periculoasa si conflictuala de a privi sistemul international si mecanismele sale.
Ar trebui, in loc de aceasta, sa actionam impreuna la crearea de punti intre diferitele puncte de vedere si institutii politice. Ar trebui sa dezvoltam si sa extindem NATO nu impotriva cuiva, ci pentru a intari spatiul de stabilitate, democratie si pace si pentru a promova valorile comune.
Exista o limita - in termeni geopolitici - a extinderii NATO?
“Vechiul” NATO era o alianta politica si militara legata direct de o arie geografica - Atlanticul de Nord. Totusi, cand te uiti pe harta, observi ca termenul este foarte vag si simbolic. Turcia si Grecia, care sunt de multa vreme membri importanti ai NATO, nu au nimic in comun cu Atlanticul. Deci, in opinia mea, nu ar trebui sa existe “limite” strict determinate ale viitorului NATO.
In timp, Alianta a renuntat la criteriul apartenentei geografice pentru unul mult mai cuprinzator. Aceasta formula ar indica faptul ca NATO ar putea include in viitor tari precum Japonia, Australia, Coreea de Sud si chiar Israel. Cu alte cuvinte, in viitor (nu foarte indepartat, cred), componenta NATO ar trebui sa reflecte principalele misiuni si roluri ale Aliantei mai mult
decat alte aspecte, precum geografia, istoria si asa mai departe.
Desigur, extinzandu-ne dincolo de limitele traditionale, va trebui sa tinem cont de pilonii fundamentali ai NATO: valorile comune (democratia, drepturile civile si ale omului, statul de drept etc.) si standardele (de natura politica, socioeconomica si militara), precum si de principiul apararii colective. Acestea sunt principalele “limite geopolitice” ale viitoarelor extinderi ale NATO.
Considerati ca o eventuala includere a Ucrainei si a Georgiei ori a altor foste republici sovietice in NATO ar putea conduce la o deteriorare a relatiilor cu Rusia?
Aceasta este o intrebare care vizeaza direct comportamentul recent al Rusiei pe scena internationala. Asa cum am mentionat mai devreme, exista in Rusia o credinta larg raspandita - nu doar la nivelul conducerii militare si politice, dar si la cel al populatiei -, potrivit careia NATO este un adversar real si amenintator, care isi doreste incercuirea Rusiei si reducerea rolului acesteia in lume.
In virtutea acestei viziuni predominante, nu trebuie sa ne mire ca orice intentie de a invita Georgia sau Ucraina in NATO va starni furie la Moscova. Daca rusii nu isi vor schimba atitudinea fata de NATO si procesul sau de extindere, pericolul unei confruntari la nivel politic intre Moscova si Occident va fi unul real. In cazul unui astfel de scenariu, deteriorarea relatiilor cu Rusia este - din nefericire - posibila.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
