Muncitorii din diverse domenii au lansat greve în ţară. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Petrolului, circa 2.000 de oameni au încetat lucrul numai în acest sector. Ei cer salarii mai mari şi transparenţă în ceea ce priveşte veniturile şefilor lor. Angajaţii Companiei naţionale de căi ferate au cerut contracte pe termen mai lung.
Deşi directorii societăţii au promis să le extindă, o parte dintre muncitori nu s-au întors la muncă. Protestele au generat temeri că va fi închis canalul Suez, fapt ce ar provoca o creştere a preţului petrolului. Însă ministrul de finanţe a liniştit spiritele: el a anunţat că guvernul va face tot ce este posibil pentru a se asigura că ruta va rămâne deschisă.


