Este prima intalnire programata dupa oferta de preluare de cinci miliarde de dolari (3,72 mld. de euro) din partea News Corp.
Miliardarul american, presedinte si director executiv la News Corp., a lasat foarte clar sa se inteleaga ca nu este dispus sa acorde privilegii de control editorial familiei Bancroft intr-un consiliu creat special pentru supravegherea independentei editoriale a Dow Jones. Actiuni asemanatoare a intreprins Murdoch si in cazul preluarilor Times of London si Sunday Times, pe care le-a preluat in 1981. Consiliul trebuie sa aprobe numirea in functie a editorilor, insa exista voci care sustin ca aceasta solutie nu a reusit sa il impiedice pe Murdoch sa renunte la editorii pe care nu ii agrea.
“Acest consiliu ar trebui sa fie alcatuit din oameni care nu au nicio legatura cu mine sau cu familia (n.r. - Bancroft)”, a declarat Murdoch, pentru WSJ, adaugand ca: “Familia nu poate sa vanda si sa pastreze in acelasi timp”. News Corp. este pregatita sa ofere mai multa independenta editoriala celor de la Dow Jones & Co., daca se va conveni preluarea acesteia de catre compania condusa de Rupert Murdoch.
Garantiile lui Rupert Murdoch de independenta editoriala pentru Dow Jones sunt menite sa convinga familia Bancroft sa vanda compania fara a se simti vinovata de incalcarea angajamentului, luat de generatii intregi, de protejare a integritatii jurnalismului.



