“Consider util si necesar ca, la trei luni de la desemnarea lui Jozias Van Aartsen in functia de coordonator european, sa avem o evaluare preliminara din partea Comisiei Europene”, declara, saptamana trecuta, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, referindu-se la aceasta solicitare.
Proiectul Nabucco are drept scop diversificarea surselor de aprovizionare cu energie a “celor 27”, fiind considerat o solutie viabila pentru reducerea dependentei de livrarile rusesti, care acopera aproximativ un sfert din consumul energetic al Uniunii Europene, conectand punctele de extractie din regiunea caspica si, in perspectiva, din cea central-asiatica si nord-irakiana, cu cele de consum din Europa Centrala, pe un traseu de 3.300 km, traversand Azerbaidjanul, Georgia, Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria.
Unele dintre statele membre sunt ingrijorate de progresele proiectului concurent, South Stream, initiat de Gazprom, in parteneriat cu mai multe companii europene, cea mai notabila fiind Eni.
South Stream va conecta aceleasi puncte de extractie, pe un traseu traversand Rusia, Marea Neagra, Turcia, Bulgaria, Grecia, Italia si continuand, potrivit declaratiilor recente ale unor oficiali rusi, spre Elvetia si Germania.
Comisarul european Andris Piebalgs declara, recent, potrivit RFI, ca studiul de fezabilitate a proiectului Nabucco va fi gata la sfarsitul anului, iar constructia gazoductului ar putea incepe in 2009, urmand a se finaliza in 2015.
‘Consider util si necesar ca, la trei luni de la desemnarea lui Jozias Van Aartsen in functia de coordonator european, sa avem o evaluare preliminara din partea Comisiei Europene Varujan Vosganian MINISTRUL ECONOmiei si finantelor



