Nancy Pelosi propune un nou plan pentru relansarea economiei americane
Publicat la 07.11.2008, 14:29:00
Potrivit cotidianului american, Pelosi pledează pentru un plan de 60 până la 100 de miliarde de dolari, într-o primă fază care să înceapă în această lună, urmat de o măsură complementară la începutul lunii viitoare, care ar putea prevede o "scădere permanentă a impozitelor".
Pelosi a cerut Casei Albe să colaboreze cu Congresul în ultimele zile ale administraţiei lui George W. Bush, care a refuzat o lungă perioadă de timp să îşi dea acordul pentru votarea celui de-al doilea plan de relansare a economiei, după cel în valoare de 150 de miliarde de dolari, adoptat în luna februarie.
Potrivit Wall Street Journal, acţiunea rapidă cerută de Pelosi şi întâlnirea de vineri dintre preşedintele ales Barack Obama şi membrii echipei sale de campanie pentru probleme economice reprezintă o dovadă a faptului că democraţii, impulsionaţi de victoria lor la alegerile prezidenţiale de marţi, vor face din lupta împotriva crizei economice o prioritate.
"Economia are nevoie de ceva" înainte de începutul anului viitor, a declarat Pelosi pentru ziarul economic, adăugând că orice măsură adoptată de Congresul în exerciţiu (înainte de intrarea în funcţiune a noului Congres) va fi un avans al planului care va fi adoptat ulterior.
"Să vedem dacă lucrând acum împreună putem face ceva care să ne ajute în următoarele două luni", a adăugat Pelosi.
Pelosi a precizat că, pe termen lung, scăderea impozitelor pe plusvalori, măsură propusă de republicani, ar trebui să facă parte dintr-un proiect de lege de "simplificare fiscală", nu dintr-unul de relansare economică.
Nancy Pelosi a dat, însă, asigurări că a doua parte a planului democraţilor urmează să conţină şi scăderi ale impozitelor.
Potrivit Wall Street Journal, planul propus de preşedintele Camerei Reprezentanţilor urmează aceleaşi linii ca şi programul propus de consilierii economici ai lui Obama.
Preşedintele american ales se va întâlni vineri cu mai mulţi consilieri economici, printre care foştii secretari ai Trezoreriei Larry Summers şi Robert Rubin, fostul şef al Rezervei Federale, Paul Volcker, şi preşedintele Google, Eric Schmidt.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
