"În opinia mea, Traian Băsescu va saborda Guvernul sau îl va face să îşi dea demisia. Probabil că va exista o soluţie în două etape, o formulă care să meargă la Parlament şi care eventual nu va trece şi a doua formulă care probabil va trece. Părerea mea este că Traian Băsescu ştie că trebuie să deschidă o supapă până în primăvară", a spus Năstase.
Social-democratul a apreciat că acest lucru se va întâmpla până în iarnă, în funcţie de "ambiţia" preşedintelui şi ce se va întâmpla în următoarele 45 de zile în plan parlamentar. "Probabil Traian Băsescu şi-ar dori ca acest Guvern să-şi asume toate păcatele acestor măsuri, inclusiv cele pe care le-a identificat în relaţia cu FMI, după care să vină cu un guvern virgin, cu o formulă nouă", a mai spus Năstase, la Realitatea TV.
În ceea ce priveşte cele trei legi importante care urmează să fie votate de Parlament - Legea educaţiei, a salarizării şi bugetul pe 2011, Năstase a spus că PSD nu se opune din principiu niciuneia dintre ele, însă există probleme cu formele pe care acestea le iau. Astfel, spune Năstase, social-democraţii vor depune "probabil" o nouă moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi va angaja răspunderea pe Legea salarizării, atât pentru că aceasta este greşită, cât şi pentru că PSD se opune formei de legiferare prin angajarea răspunderii.
Năstase: Băsescu va saborda Guvernul şi va veni cu o nouă formulă, ştie că are nevoie de o supapă
Publicat la 06.11.2010, 16:44:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
