National Bank of Greece vrea să cumpere Alpha Bank
Propunerea făcută Alpha Bank, a treia ca mărime din Grecia, de către NBG, cea mai mare bancă elenă, este considerată ca o deschizătoare de drumuri pentru fuziunile altor bănci elene, iar acest fapt va conferi instituţiilor de credit din această ţară un acces mai bun la pieţele de finanţare, care le-au fost închise din cauza gravei crize a datoriilor suverane.
Ministrul elen al Finanţelor, George Papaconstantinou, a salutat oferta NBG.
"Guvernul încurajează astfel de iniţiative, care au rolul să consolideze sistemul bancar şi să accelereze ieşirea din criză", a declarat Papaconstantinou, adăugând că guvernul a susţinut în repetate rânduri că sectorul bancar trebuie să se restructureze.
NBG a anunţat vineri că a lansat o ofertă de preluare a Alpha Bank, sub formă de acţiuni. Potrivit propunerii, acţionarii Alpha ar urma să primească opt noi acţiuni NBG pentru fiecare 11 acţiuni Alpha. În urma preluării, acţionarii NBG ar avea o participaţie de 71%, iar cei ai Alpha Bank de 29%.
Este pentru a doua oară când cele două bănci încearcă să fuzioneze. În 2001, în pofida acordului la nivelul consiliilor de administraţie, tranzacţia nu s-a concretizat din cauza neînţelegerilor de management.
Analiştii consideră că de această dată acordul se va finaliza.
"Economiile care vor fi obţinute prin fuziune vor majora profitul pe acţiune în cazul ambelor bănci, iar tranzacţia ar putea duce la noi acorduri de acest tip în Grecia", a declarat Nikos Galoussis, analist la firma Kappa Securities.
Anunţul NBG a dus la creşterea puternică a acţiunilor băncilor elene, principalul indice al pieţei avansând cu 7,1%.
Cotaţia titlurilor EFG Eurobank, a doua mare bancă din Grecia, şi ale Piraeus Bank, aflată pe locul patru, au urcat cu 17%, respectiv 15%.
Înainte de suspendarea de la tranzacţionare, acţiunile Alpha Bank erau cotate în creştere cu 6,32%, la 4,88 euro pe unitate, iar NBG în urcare cu 2,14%, la 7,64 euro pe unitate.
NBG evaluează Alpha Bank la trei miliarde de euro
Publicat la 19.02.2011, 09:57:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
