Deputatul PMP Elena Udrea a ajuns la sediul Secţiei 2 Poliţie în jurul orei 10.55 şi a stat mai puţin de cinci minute.
"Ne vedem la 12.00, la DNA", a spus Elena Udrea, la ieşirea din Secţia 2 Poliţie.
În 29 ianuarie, Elena Udrea a fost dusă cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile din dosarul Microsoft şi faptul că s-a dispus în cazul său măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, respectiv până la 29 martie. Începând din 30 ianuarie, Elena Udrea s-a prezentat în zilele de luni şi vineri la DNA, conform programului stabilit cu poliţiştii supraveghetori.
Elena Udrea a fost citată de procurori să se prezinte marţi la DNA, după ce Camera Deputaţilor a dat avize pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele Gala Bute şi Microsoft, în care este acuzată de fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



