”Echipa urmează să fie în Ucraina astăzi”, a declarat pentru AFP Tatiana Baeva, purtător de cuvânt al OSCE.

 

''Sperăm să putem da informații mai ample când vor sosi și că discuțiile vor începe, dacă vor începe'', a adăugat Baeva.

 

Un număr de 13 observatori militari — opt străini și cinci ucraineni — sunt reținuți de vineri de către militanți proruși. Aceștia au afirmat duminică despre observatori că sunt ''prizonieri de război''.

 

Negociatorii trimiși la Slaviansk fac parte din misiunea specială de 100 de observatori desfășurați de OSCE în Ucraina, unde estul se confruntă cu puternice tensiuni separatiste.