money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Negocierile cu FMI au intrat în impas din cauza ordonanţei privind creditele populaţiei. Nu este exclusă chiar suspendarea acordului

Publicat la 31.10.2010, 12:58:11

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Negocierile cu FMI au intrat în impas din cauza ordonanţei privind creditele populaţiei. Nu este exclusă chiar suspendarea acordului

Atât Guvernul, cât şi partidele din coaliţie au o poziţie inflexibilă faţă de modificarea susbstanţială a OUG 50 privind creditele populaţiei prin neaplicarea prevederilor la creditele în derulare. Autorităţile consideră că este anormal ca FMI sa vină în România şi să susţină exclusiv poziţia băncilor.

"FMI a cerut chiar arogarea OUG 50", au spus sursele citate.

Mai mult, partea română consideră că orice divergenţă privind legislaţia naţională şi reglementările europene se rezolvă la nivel instituţional în cadrul Tratatului UE, şi nu trebuie să facă obiectul unui acord de finanţare.

Guvernul a atras atenţia şi că OUG 50/2010 se află în procedură de aprobare în Parlament, iar amendamentele depuse prin partidele de coaliţie nu au fost avute în vedere de misiune, deşi propun soluţii mult mai echilibrate pentru bănci, au afirmat sursele.  Citeşte mai mult pe www.mediafax.ro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite