'NEPI este investitor imobiliar care deţine, dezvoltă şi administrează proprietăţi comerciale dominante şi clădiri de birouri clasa A în Europa Centrală şi de Est. Rockcastle este investitor imobiliar care deţine, dezvoltă şi administrează proprietăţi comerciale dominante în regiunea CEE şi investeşte în acţiuni cotate global. Capitalizarea bursieră a lui NEPI este în jur de 49,0 miliarde ZAR (3,4 miliarde euro), respectiv circa 32,3 miliarde ZAR (2,2 miliarde euro) a lui Rockcastle', se arată în document.
Conform informaţiilor publicate, se aşteaptă ca noua companie să aibă o capitalizare bursieră substanţială şi toţi acţionarii NEPI şi Rockcastle să beneficieze de pe urma unei lichidităţi crescute.
'Se estimează ca entitatea nou creată să devină cel mai mare investitor imobiliar listat din CEE. Expunerea la valori mobiliare globale de calitate, listate, lichide, din domeniul imobiliar, va asigura un profil de risc diversificat. De asemenea, integrarea celor două echipe de management complementare va crea sinergii strategice şi valoare adăugată pentru acţionarii NEPI şi Rockcastle. Acţionarii NEPI vor câştiga imediat expunere către un portofoliu semnificativ în Polonia, cea mai mare şi lichidă piaţă imobiliară din regiunea CEE, cu previziuni economice pozitive. Acţionarii Rockcastle vor câştiga expunere către cel mai mare portofoliu imobiliar din România (care este a doua piaţă imobiliară din regiune ca mărime, cu cea mai rapidă creştere economică din Europa previzionată pentru 2016 şi 2017, conform studiilor Fondului Monetar Internaţional), dar şi către al doilea portofoliu imobiliar din Slovacia', menţionează sursa citată.
De asemenea, se estimează că noua companie va beneficia de un cost al capitalului mai scăzut, rezultat din îmbunătăţirea anticipată a riscului operaţional şi financiar, creat de dimensiunea mai mare a operaţiunilor, diversificarea geografică, creşterea lichidităţilor şi accesul la capital.


