money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Nerezindenţii au scos de pe bursă în 2008 peste 41 de milioane de euro

Publicat la 30.12.2008, 15:10:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Nerezindenţii au scos de pe bursă în 2008 peste 41 de milioane de euro


În 2001, când nerezidenţii au vândut cu aproape 3 milioane de euro mai mult decât au cumpărat, indicele general al pieţei a închis cu o scădere de aproape 5%. Anul acesta, când acelaşi indice a avut o pierdere de peste 70%, ieşirile de capital străin au fost mai mari decât intrările, cu peste 41 de milioane de euro.

Activitatea nerezidenţilor a influenţat puternic şi creşterile din ultimii ani. Când piaţa a înregistrat aprecieri spectaculoase, străinii au plasat cei mai mulţi bani. Spre exemplu, în 2004 şi 2005, intrările nete ale nerezidenţilor au depăşit 200 de milioane de euro. Cel mai mare avans al cumpărărilor nete a avut loc în 2007, când străinii au adus 226,4 milioane de euro.

2008 a fost primul din ultimii şapte când străinii au vândut mai mult decât au cumpărat, pe fondul accentuării crizei internaţionale. Lunile cu cele mai mari ieşiri de capital străin au fost ianuarie şi octombrie, când au ieşit 57 de milioane de euro, respectiv peste 22 de milioane de euro.

Piaţa a avut un parcurs descendent atât la nivelul cotaţiilor, cât şi la nivelul volumelor de tranzacţionare. Indicele general al pieţei a închis cu o pierdere de 70%, iar rulajele au fost de două ori mai mici faţă de 2007.

Şi activitatea investitorilor autohtoni s-a redus drastic în acest an, motivul fiind tot scăderile mari la nivelul cotaţiilor.

O diminuare semnficativă s-a înregistrat la nivelul conturilor la vânzare de la 100.000 în debutul anului, la 7.000 în noiembrie. Acestea cuprind, în principal, tranzacţiile făcute de românii care au primit acţiuni în cadrul Programului de Privatizare în Masă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite