Nervozitatea din pieţele mondiale slăbeşte leul până la cotaţii de 3,69 lei/euro
Publicat la 09.06.2008, 08:01:11
Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a şedinţei de la cotaţii de puţin peste 3,66 lei/euro până la 3,69 lei/euro, pe fondul creşterii aversiunii investitorilor străini faţă de riscuri, ceea ce a afectat cotaţiile celor mai multe monede din zonă, spun dealerii.
Astfel, leul s-a depreciat de la puţin peste 3,65 lei/euro vineri seară până peste 3,66 lei/euro în debutul şedinţei pieţei locale, după care a continuat să piardă teren la cotaţii apropiate de 3,69 lei/euro. La ora 10:55, leul se tranzacţiona cu 3,6876-3,6918 lei/euro.
"Avem de a face cu o conjunctură nefavorabilă la nivel internaţional, caracterizată de o nouă revenire a aversiune la risc şi de nervozitate. Toate monedele din regiune sunt afectate, în condiţiile creşterii preţului petrolului şi deprecierii dolarului", a declarat dealerul Băncii Comerciale Română (BCR) Narcis Noaghea, pentru NewsIn.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
