Netflix a scos din ofertă abonamentul Basic, în Marea Britanie şi Statele Unite. Basic era cel mai ieftin abonament oferit de Netflix şi costa în Statele Unite 10 dolari pe lună.
Cei care folosesc deja planul Basic, pot rămâne în continuare abonaţi la acesta, însă abonaţii noi trebuie să se orienteze către una dintre alternativele mai scumpe.
Cel mai ieftin abonament Netflix în cele două ţări costă acum 15,5 dolari respectiv 11 lire sterline.
În ambele ţări mai este disponibilă şi versiunea cu reclame, cea către care Netflix încearcă acum să-şi împingă abonaţii, deoarece generează venituri mai mari decât celelalte abonamente.


